Cluburile de noapte din Capitală învârt anual peste o sută de milioane de euro. Sunt cifre informale, întrucât este vorba de un business în care raportările oficiale sunt aproape irelevante. Pentru că, pe cât de strălucitoare sunt aceste afaceri, pe atât sunt de opace.

Aproape fiecare proprietar de club are acţiuni la alte câteva firme. În plus, are şi prieteni care deţin alte câteva firme, iar ca să-ţi dai seama pe care exact dintre acestea se rulează banii clubului este aproape imposibil. Sarcina este un calvar chiar şi pentru autorităţi, care se dovedesc adesea ineficiente în a le controla. Sau, nu mai este niciun secret, ar putea fi eficiente, dar pre­feră să închidă ochii.

Ca să poţi conduce un asemenea business, trebuie să ai relaţii cât cuprinde, să fii dispus să pierzi noapte după noapte, să ştii când, cui şi cât să dai şpagă. Şi să nu te laşi niciodată pe tânjală, altfel chiar şi clienţii pe care îi considerai ai casei te vor părăsi pentru un club mai nou şi mai cool. Este, de pildă, motivul pentru care unul dintre cluburile cele mai populare (şi, totodată, controversate) ale Capitalei, Bamboo, a investit anul trecut un milion de euro în reamenajarea localului.

Rezultatele sunt pe măsură, iar cluburile de succes au înregistrat în ultimii cinci ani creşteri la care companiile din alte sectoare nici nu pot visa. Cel mai bun exemplu este cel al clubului Fratelli, ale cărui venituri s-au înmulţit de cinci ori între 2006 şi 2008.

Unele par afaceri curate, altele sunt adevărate cuiburi de evaziune fiscală. Hrănite de foamea de distracţie a bucureştenilor, zeci de cluburi au împânzit Capitala. Iar loc este pentru încă atâtea, zic petrecăreţii. Câteva lansări de răsunet sunt aşteptate anul acesta.

În urmă cu 13 ani, se deschidea primul club cu adevărat occidental din Bucureşti, după cum era prezentat The Office la acea vreme. Tineri dichisiţi ca de nuntă formau weekend de weekend cozi în faţa localului din Piaţa Amzei. Treceau apoi prin filtrul bodyguarzilor care îi selectau doar pe cei ce arătau potenţial să consume destul dintr-un meniu de câteva ori mai scump decât în restul cluburilor existente la acea vreme în Capitală. Între timp, The Office s-a extins în Mamaia şi Predeal, localităţi în care publicul-ţintă se retrage în concedii, iar în 2008 s-a deschis şi primul club în franciză, The Office Iaşi.

„La început, mergea foarte bine, eram singuri pe piaţă, iar eu aveam destul timp cât să mă ocup de tot ce mişcă. Acum, merg în continuare localurile din provincie, însă eu nu mai pot face asta în Bucureşti“, spune Pepe Berciu, patronul The Office. „Am crescut şi eu, au crescut şi clienţii mei, care nu mai au nici timp, nici chef să danseze toată noaptea. Aşa că m-am reorientat şi în ultimii ani am pus accentul pe dezvoltarea de restaurante. Şi mi-a ieşit bine cu locuri precum Lotca sau El Capitan, din Snagov. Acum, ne pregătim să lansăm cel mai mare restaurant lounge din Bucureşti, concept adaptat la clienţii fideli ai Office-ului de pe vremuri. Stai, mănânci, bei, asculţi şi muzică, dar nu dansezi pe mese. Iar pe la două-trei se închide.“

Lipsa de entuziasm i-a fost între­ţinută şi de un proces de retrocedare a clădirii care găzduieşte clubul. „Am câştigat două termene, iar în iunie aşteptăm ultima decizie de la Înalta Curte. M-am gândit că, dacă pierdem, asta e, viaţa merge mai departe. În schimb, dacă avem câştig de cauză, chiar nu ştiu ce facem acolo. Oricum, nu va mai fi club. Pur şi simplu, nu mai sunt în piaţă, oamenii vor acum altceva faţă de ce se purta în urmă cu ceva ani, iar eu nu mai am ce să le ofer“, încheie omul de afaceri. Din fericire pentru el, decizia de a închide unul dintre cluburile emblemă ale Bucureştiului nu îl va afecta serios din punct de vedere financiar: companiile în care Pepe Berciu deţine acţiuni au înregistrat, la nivelul lui 2008, venituri de 50 de milioane de euro. Aproape 70% din sumă revine BDG Import SRL, unul dintre cei mai importanţi importatori de băuturi de pe piaţa autohtonă (în al cărui portofoliu se regăsesc branduri ca Jack Daniel’s, Corona sau Finlandia). Judecând la rece restul cluburilor rămase pe piaţă, spune că preferatul lui este Fratelli.

În doi, afacerea creşte

208-51165-capital_15.jpgGemenii Liviu şi Mihai Popescu au făcut din gradul de rudenie un adevărat business. Dovadă stau şi numele firmelor pe care le păstoresc: Twins Studio şi Twins Cafe, sub aceasta din urmă desfăşurându-şi activitatea una dintre cele mai rentabile reţele de cluburi din ţară, Fratelli. Liviu şi-a început cariera ca antrenor de tenis în cadrul Le Club, complexul de agrement din Satul Francez. A urcat în ierarhia grupului Accor, care gestiona localul, până când a ajuns director general. Între timp, fratele său, absolvent de design, avea propriul business, Twins Studio, firmă care s-a ocupat, de-a lungul timpului, de aspectul unor cluburi ca The Office, Kristal Glam Club sau Cuando Republic.

În 2005, alături de doi prieteni, Dani Caramihai şi Nicu Mergeani, şi-au unit forţele şi au lansat Fratelli Expresso Bar. Un an mai târziu, au apărut Fratelli Social Club şi Fratelli Studio 1. În 2007, a fost rândul Fratelli Studio 2, iar în februarie 2008, a fost lansat Fratelli Lounge & Club. Anul trecut au câştigat licitaţia organizată de Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti pentru închirierea pe cinci ani a Le Club (autorităţile deciseseră în mai 2009 să închidă complexul până la găsirea unui investitor serios). Iar în luna martie a acestui an, l-au relansat, în urma unei investiţii de 300.000 de euro, la care se adaugă o chirie lunară de 27.000 de euro. „Este deschis în proporţie de 80%, nu am finalizat încă partea de alimentaţie, barul şi bistroul“, spune Dani Caramihai, care deţine, ca şi fiecare dintre cei doi fraţi, 30% din acţiunile Twins Cafe. „Sincer, l-am deschis aşa, neterminat, din motive financiare, vrem să finanţăm restul investiţiei din ce câştigăm din partea de fitness şi piscină“.

Cum şi-au permis o asemenea investiţie în mijlocul crizei? De la lansarea Fratelli, veniturile companiei au crescut constant cu marje semnificative (veniturile înregistrate în 2008 sunt de cinci ori mai mari decât cele raportate în 2006). Incendiul care a distrus Fratelli Studio 2 imediat după revelionul 2007-2008 a reprezentat, până acum, cea mai serioasă lovitură pentru cei patru acţionari. „Pagubele au fost de cinci-şase sute de mii de euro, e un moment de care chiar nu vreau să-mi mai aduc aminte“, râde amar Caramihai.

Cu trei ani înainte, avusese loc un accident similar, cu pagube chiar mai usturătoare.

Povestea italiană din Tei

208-51164-1415_disco_17.jpgO investiţie de cinci milioane de euro a fost irosită în 2005, când clubul Bamboo a ars integral. În urma dezastrului nu au rămas nici măcar sticlele de băutură, pe care le-au furat pompierii, după cum se plângea la acea vreme Cătălin Botezatu. Apropo de cel mai celebru creator de modă din România, este de remarcat că, atunci când vine vorba de Bamboo, toată lumea (sau cel puţin lumea interesată de subiect) ştie că patronii celui mai cunoscut club din România sunt Cătălin Botezatu şi Giosue Castellano. Odată ce încerci să desfaci iţele afacerii Bamboo, rămâi cu o singură certitudine: că nu există nicio firmă la care cei doi să fie acţionari în tandem, iar apropiaţii lor ştiu că de fapt creatorul reprezintă doar imaginea clubului, gestionarea finanţelor căzând în sarcina prietenului său italian. De fapt, asociatul lui Castellano este Lucian Victor Dan, director al societăţii de stat Mamaia SA în perioada 2003-2009, iar apoi, până în urmă cu două luni, directorul coordonator al Sucursalei pentru Administrarea şi Întreţinerea Fondului Imobiliar din cadrul Regiei Autonome Administraţia Proprietăţii Private de Stat (RA-APPS). Este greu însă de determinat cu exactitate pe care din zecile de firme deţinute de Lucian Dan, Giosue Castellano şi cei doi fraţi ai săi (Ciro şi Lorenzo) sunt înregistrate activităţile celor cinci localuri marca Bamboo.

Embryo se redeschide în toamnă

Cei care respingeau cluburile tip Bamboo pe motiv de „prea snob“ şi pe cele tip Club A pe motiv de „prea ieftine şi desuete“ au salutat cu maximă încântare lansarea Embryo, în 2005. Remarcabil în primul rând prin designul futurist, localul necesitase o investiţie de circa 500.000 de euro. Chiar dacă angajaţii din publicitate şi arhitectură umpleau localul weekend de weekend, susţinerea financiară a clubului s-a dovedit un efort prea mare pentru proprietari, care, în 2008, au dat jos firma de pe clădirea din strada Oteteleşanu, lăsând loc magazinului de modă Cochet, patronat de stilista Laura Vărgălui. Care s-a văzut nevoită, la rândul său, să tragă obloanele la finalul anului trecut. De data aceasta, firma nu a mai fost dată jos, ci a fost uşor modificată. Aşa a luat naştere cel mai cool club al începutului de an, Post Cochet. Să dai de proprietarii lui e aproape imposibil. Unele zvonuri zic că ar fi al lui Teo Păduraru, unul dintre fondatorii Flamingo şi Kingwich. L-am întrebat, a spus că nu, dar că este prieten cu ei. Aşa am ajuns la Cornel Fudulu, despre care nu se ştiu prea multe, decât că este unul dintre cei care au lansat Embryo. Şi unul dintre cei care, am aflat acum, va lansa şi viitorul Embryo. „Post Cochet este o chestie provizorie, până în septembrie, când va apărea din nou Embryo. Am procedat aşa pentru că investiţia finală necesară va fi mult mai mare şi, cum plăteam deja chirie pentru spaţiu şi aveam o serie de evenimente pe fir, am decis să mergem o vreme cu brandul ăsta. Fiind însă o perioadă de tranziţie, nu vrem să ne facem prea multă publicitate cu un nume care va dispărea curând“, spune Cornel Fudulu.

În paralel cu dezvoltarea cluburilor „high life“, în Bucureşti s-au deschis în ultimul deceniu zeci de cluburi accesibile marilor mase. Multe s-au închis între timp, iar altele au mers din bine în mai bine.

Nu toţi rockerii sunt pierde-vară

O parte dintre cei care frecventau de ani buni locuri precum Club A sau Fire îl cunosc sau măcar au auzit de Hardilă. Este porecla lui Dan Emanoil, cel care deschidea în urmă cu cinci ani primul club El Comandante. La momentul realizării articolului, se pregătea de lansarea terasei din Vama Veche, pe care o operează în fiecare an, începând cu 1 mai. Am vorbit aşadar cu Dana Constantinescu, prietenă şi responsabilă cu comunicarea a grupului pe care-l patronează Hardilă.

Titulatura de „grup“ nu este deloc exagerată, întrucât sub umbrela El Comandante funcţionează acum cinci cluburi (El Grande Comandante, El Comandante primer, El comandante junior, El Dictador şi Rocka Rolla) şi două baruri/restaurant (La Historia, La Historia 2). „Cea mai mare investiţie a necesitat-o El Dictador, dar cel mai rentabil rămâne El Grande“, spune Dana Constantinescu, precizând că toate spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea cele şapte localuri sunt închiriate. Motivul? Preţurile de achiziţie în zona veche a oraşului sunt în continuare fabuloase. Pe de altă parte, faptul că majoritatea covârşitoare a proprietarilor de cluburi recurg la varianta închirierii, şi nu a cumpărării, reprezintă o nouă confirmare a unei vechi teorii, cum că durata de viaţă a unei astfel de afaceri este de maximum şapte ani.

Oamenii vor acum altceva faţă de momentul la care lansasem The Office, iar eu nu le mai pot oferi asta.
Pepe Berciu, patron, The Office