Milioane de vaccinuri plătite, dar depășite! Ion Cristoiu: „Cine face acum doza 4…”

Milioane de vaccinuri plătite, dar depășite! Ion Cristoiu: „Cine face acum doza 4…”
Publicat de Dragoș Cristian la 12 iulie 2022, 14:32

Cu milioane de vaccinuri în stocuri gata să expire, România se pregătește să primească alte milioane de doze. Și asta în condițiile în care chiar ministrul Sănătății le recomandă oamenilor să nu-și facă acum doza 4, ci să aștepte un nou vaccin adaptat la cele mai recente variante de COVID. Jurnalistul Ion Cristoiu a comentat această declarație în podcastul „Cristache & Cristoiu”. 

„Repet, acest vaccin nu mai este util. A zis inclusiv Președintele României, Klaus Iohannis, în conferință de presă. Cine face acum doza 4 cu ăla e o prostie, e apă chioară. Ei spun! Trebuie să așteptăm unul nou, dar ăla care vine nou, după asta o să mai vină încă o tulpină, și după asta tot o să facem…”, este de părere Ion Cristoiu

Despre doza a patra, actualul ministru al Sănătății a spus cu subiect și predicat că actuaele doze nu sunt eficiente împotriva noilor variante ale virusului și le recomandă românilor să amâne vaccinarea. 

„Sunt persoane care mă întreabă dacă are rost să-şi facă şi doza a patra acum. Eu i-am sfătuit să îşi facă în toamnă, dacă apare o nouă variantă a vaccinului. Asta nu înseamnă că în momentul de faţă, când el nu mai este eficient, trebuie să spunem că este eficient. Eu nu pot să mint şi n-am niciun fel de motiv. Lucrul ăsta nu favorizează vaccinarea. A, e favorizată de dovezi ştiinţifice, de profesionalism şi de sinceritate. Şi atunci creşti încrederea oamenilor în vaccin şi în vaccinare. Nu, nu înseamnă că eu ar trebui să mint, ca să se vaccineze lumea! Nu, nu fac aşa ceva”, a declarat Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. La aceeași concluzie a ajuns și Klaus Iohannis, președintele României.

„Este supărător să vedem că iarăşi creşte un val de infectări. Se pare totuşi că în această etapă, pentru aceste forme de virus, vaccinul existent nu are efectul pe care l-am sperat şi pe care ni l-am dorit.”, a spus șeful statului. 

În situația în care nu există vaccinuri eficiente, însă avem tot mai multe infectări, Ion Cristoiu crede că mai bine s-ar îmbolnăvi acum, cu o formă ușoare, decât în mijlocul valului.  

„Am făcut o formă ușoară, Omicron. Acum bine ar fi să fac acum înainte de val.”, a spus jurnalistul.

Întregistrarea completă a podcastului „Cristache & Cristoiu” o puteți urmări pe canalul de Youtube EVZ Capital.

Informații articol
Despre autor
Valentin Vioreanu

M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.