Mii de oameni au manifestat la Madrid în favoarea primirii refugiaţilor în Spania

Mii de oameni au manifestat la Madrid în favoarea primirii refugiaţilor în Spania
Publicat de Elena Mihai la 18 iunie 2017, 08:23

Mai multe mii de persoane au manifestat sâmbătă la Madrid pentru a cere guvernului spaniol să-şi onoreze angajamentul faţă de Uniunea Europeană privind primirea a peste 17.000 de refugiaţi, număr de care este încă departe, transmite AFP.

"Nicio fiinţă umană nu este ilegală" au scandat manifestanţii, pe o vreme toridă, în centrul capitalei spaniole. Unii participanţi au afişat pancarte cu texte precum: "Poduri, nu ziduri" sau "Gata cu scuzele, jos barierele". 

Manifestaţia a fost iniţiată de organizaţii neguvernamentale, printre care Amnesty International, cu câteva zile înainte de Ziua internaţională a refugiaţilor, pe 20 iunie. 

Termenul de doi ani, care a fost stabilit în 2015 de ţările Uniunii Europene pentru a "relocaliza" 160.000 de refugiaţi sosiţi în Grecia şi în Italia, ar urma să ajungă la final în această vară. Programul nu a permis totuşi, până acum, decât relocalizarea a 20.000 de persoane. 

Şi, potrivit Amnesty International, Spania a primit până în prezent doar puţin peste 1.300 de persoane, din cele 17.300 pe care se angajase să le găzduiască. (Sursa: Agerpres)

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.