96-12130-1.jpgLa începutul anului trecut, rata reală de penetrare a telefoniei mobile pe piaţa românească era, potrivit unui studiu realizat de Ericsson, de 68%. În acelaşi timp, ANRCTI comunica, pe baza informaţiilor colectate de la operatori, o rată de 81% pentru finele lui 2006. Prin urmare, o diferenţă de aproximativ 13%. Diferenţa era aproape aceeaşi şi jumătate de an mai târziu, când autoritatea de reglementare anunţa că 90,5% din români foloseau servicii de telefonie mobilă, iar un studiu intern al Cosmote indica o rată de 81% în mediul urban şi 72% în mediul rural. Rezultă că 76,5% dintre români foloseau serviciile a cel puţin unui operator.

Maximul pieţei, aproape atins

Păstrând proporţiile, dacă la finele anului trecut rata penetrării era de 106%, înseamnă că procentajul real era de circa 90%. Această cifră este foarte aproape, dacă nu chiar maximul posibil, pentru că indicatorul este calculat prin raportarea la numărul de locuitori, inclusiv copii până la cinci ani (peste un milion), care probabil nu sunt şi nici nu vor fi la curent cu cele mai atractive oferte ale operatorilor. Nu îi mai socotim cei plecaţi din ţară, pe oamenii foarte în vârstă sau cei 1%-2% aflaţi în afara ariei de acoperire a reţelelor.

96-12131-2.jpgIndicatorii financiari ar trebui să fie acum principala preocupare a operatorilor, alături de fidelizarea propriei clientele. Paradoxal, unii plusează. „O estimare realistă privind numărul total de clienţi Orange, la sfârşitul anului, este de 10,7 milioane de clienţi. Vom continua să atragem noi clienţi“, spune Richard Moat. Cosmote, care în ultimul trimestru al anului trecut a înregistrat pierderi de 53,2 milioane de euro, cu 109% mai mari decât în perioada similară din 2006, a anunţat deja că urmăreşte, pentru sfârşitul acestui an, un EBITDA pozitiv. „Iar în 2009 vom trece pe profit net“, adaugă Stefanos Theocharopoulos. Demers destul de dificil. În condiţiile în care în octombrie va fi disponibilă şi portabilitatea numerelor de telefon, scopul principal al ofertelor precum cea prin care operatorul a redus la 10 cenţi pe minut tariful convorbirilor în orice reţea va fi „furtul“ de clienţi de la competitori. Având în vedere noile condiţii de pe piaţă, unii operatori vor prefera să rămână fără clienţii care aduc venituri mici şi nu se vor lăsa atraşi într-un război al tarifelor. Practic, pentru a trece în tabăra celor mari, Cosmote are nevoie de broadband mobil, iar, teoretic, singurele soluţii sunt fie câştigarea unei licenţe WiMax, fie achiziţionarea unui competitor sau a licenţei 3G a acestuia.

Operatorii mici joacă o carte mare

Va fi interesant de urmărit dacă, şi în ce condiţii, va mai lansa Zapp oferta pre-pay, care, în cel mai bun caz, îi poate aduce o creştere doar pe hârtie a cotei de piaţă. Dar şi mişcările pe piaţă ale Digi Mobil, serviciul lansat în decembrie 2007 de RCS & RDS, a cărui furnizare este deocamdată condiţionată de contractarea unuia din celelalte servicii ale furnizorului.

O carte importantă o va reprezenta şi reţeaua de distribuţie, de aici mişcările de săptămâna trecută. Vodafone a cumpărat lanţul de 73 de magazine ale Proton Tehnologies, cel de-al treilea partener Orange, ca mărime. În replică, operatorul francez a anunţat semnarea unui parteneriat cu MCS Communications, compania care deţine reţeaua de 63 de magazine Say în toată ţara.

96-12129-21_richardmoat_13_c.jpg«Numărul total de clienţi Orange la sfârşitul anului va fi de 10,7 milioane.»
Richard Moat, CEO Orange România

Capital – Editia nr.13, data 2 aprilie 2008