Şeful Mercedes-Benz România este convins că piaţa de aici are un potenţial enorm însă criza, care pentru clienţii mărcilor pe care le reprezintă este mai mult una de încredere decât una financiară, ţine vânzările în frâu. Michael Grewe a declarat în exclusivitate pentru Capital că trecerea bruscă de la un mediu favorabil la unul ostil a fost încercarea cea mai grea prin care a trecut de când se află la conducerea reprezentanţei din România.

Capital: Acum, când piaţa este în cădere liberă mai consideraţi că preluarea activităţii de import de la grupul Ţiriac a fost o idee bună?

– Noi nu mergem pe o piaţă pe termen scurt. Credem în piaţa acestei ţări. Criza nu ne-a schimbat planurile pe termen lung. Aşa cum a fost o decizie bună în 2006 – 2007, consider că Şi acum a fost o decizie bună.

Capital: Vă propun un scenariu. Să zicem că suntem în august 2008 şi ştim că suntem în pragul unei crize care va reduce piaţa cu 50%. Ce măsuri aţi lua pentru a vă proteja afacerea?

– Cred că mai mult contează când iei măsurile. Toate măsurile pe care le-am luat ar rămâne la fel, doar că am fi făcut totul mai devreme. Cel mai greu este să te schimbi rapid după cerinţele clienţilor care, în ultima vreme au fost axate pe preţ.

Capital: Care sunt perspectivele pieţei până la sfârşitul acestui an? Cum vedeţi 2010?

– Până acum am avut de a face cu o scădere istorică a vânzărilor. Noi, la Mercedes, considerăm că prăbuşirea s-a terminat. Ce a fost mai rău a trecut şi ne aşteptăm la un viitor mai bun. Până la sfârşitul anului nu se vor întâmpla minuni şi probabil, piaţa va fi doar jumătate din cea de anul trecut. Cred că nu vom atinge nici 150.000 de unităţi, dar nu ăsta este cel mai important lucru. Cel mai important este că a trecut momentul critic.

Aş caracteriza 2010 printr-un singur cuvânt: consolidare. Va trece ceva timp şi anul viitor până ce piaţa va reîncepe să crească, dar o va face. Depinde de influenţa externă. Pentru mulţi dintre clienţii noştri aceasta nu este o criză financiară ci una de încredere. În clipa când oamenii vor redeveni încrezători în viitor, vom vedea şi achiziţii de maşini. E foarte greu de spus dacă 2010 va fi mai bun decât 2009. Noi suntem precauţi în acest domeniu şi am stabilit ţinte asemănătoare cu rezultatele din acest an.

Capital: Cum estimaţi că se va comporta marca Mercedes-benz în privinţa cotei de piaţă?

– În 2009 cota noastră de piaţă a crescut constant, dar, în vremuri de criză, cota de piaţă nu este cel mai bun indicator. Mult mai importantă este calitatea tranzacţiilor. Asta cred că va fi cel mai important în 2010: nu doar să deţii o cotă de piaţă cât mai mare, ci să readucem calitatea în tranzacţii (n.r. – profitul).

Capital: Considerati că piaţa românească va mai ajunge vreodată la valorile din 2007-2008? Când?

– Potenţial există cu siguranţă. Avem aproape 22 de milioane de posibili cumpărători şi un nivel de motorizare încă scăzut. Noi credem în piaţa românească, altfel nu am mai fi aici. Piaţa va creşte din nou. Probabil nu vom mai vedea creşterile anuale spectaculoase din 2006 sau 2007, dar asta este important. E important că va exista din nou o creştere constantă a pieţei. Dacă aş şti când va ajunge piaţa din nou la 350.000 de unităţi probabil că nu aş mai sta aici. Va dura, desigur.

Capital: Aţi reuşit să scăpaţi de stocurile acumulate în 2008?

– Mai avem doar un stoc mic de autoturisme. La comerciale şi în special la camioane, va mai trece un timp până vom termina stocul. La toţi importatorii este la fel.

Capital: Care a fost cel mai dificil moment prin care ati trecut de la preluarea functiei de conducere a reprezentantei Mercedes-Benz în Romania?

– Să conduci o companie când piaţa creşte este una şi să o conduci în vremuri de criză este alta. Îţi trebuie alte „unelte”. Trecerea bruscă de la un mediu favorabil la unul ostil cred că a fost încercarea cea mai mare pentru mine.

Capital: Am văzut multe maşini Mercedes noi vândute ca maşini de ocazie în parcul Ţiriac Auto Rulate din Otopeni. Ce caută acolo?

– Maşinile care au stat mult pe stoc sunt greu de vândut pe canalele obişnuite pentru piaţa de vehicule noi pentru că, atunci când intră într-un showroom de maşini noi, clienţii vor maşini noi. La Ţiriac Auto Rulate le-am vândut ca maşini noi, nu ca second-handuri. Sunt superoferte, e drept. Din câte ştiu eu, acum mai sunt foarte puţine astfel de maşini.

Capital: Aveţi în reţea dealeri care au renunţat la afacerile cu maşini în ultimul an sau care au anunţat importatorul privind un inevitabil faliment?

– Toţi dealerii din reţeaua noastră sunt stabili. Am trecut prin momente dificile împreună, dar în astfel de momente se vede un parteneriat adevărat. Am reuşit cu toţii să ne susţinem afacerile în ultimele 12 luni şi cred că aşa va fi şi în viitor.

Capital: Totuşi, unii dealeri au ajuns în situaţii disperate. Cum îi ajutaţi ca să depăşească criza?

– Dealerii noştrii sunt companii independente. Ei decid ce reduceri oferă într-un moment sau altul. Da, lichiditatea a fost una dintre marile probleme ale ultimelor luni pentru că toţi am avut banii blocaţi în stocuri. Cred că a trecut acest moment şi acum ne gândim cum să facem profit. Trebuie să stabilim exact care este marja corectă de profit. Nu spun că toţi dealerii trec prin momente fericite, dar sunt stabili. Oricum, îi ajutăm prin participarea la reduceri, dar nu le-am oferit capital. Nu aşa facem noi afaceri.

Capital: Concurenţa dintre Mercedes, BMW si Audi este destul de stransa. Cei de la Audi declara deja ca in 2015 vor depasi concurentii directi gratie unor investitii de 10 mld. Euro in R&D. Cum vedeti dvs. aceasta situatie?

– Deocamdată ne concentrăm pe ieşirea din criză. Nu e suficient să luăm decizii pentru acum ci şi pentru viitor. La terminarea crizei trebuie să avem produse croite pe cerinţele clienţilor. Desigur, investiţiile în R&D sunt necesare şi de aceea lansăm produs după produs, fiecare mai bun decât cel anterior.De exemplu, Mercedes S 400 hibrid este singurul hibrid adevărat care circulă pe şosele. Nu vrem să facem compromisuri în privinţa performanţelor ci să oferim tehnologii noi în maşini care respectă dorinţele clienţilor. Aceasta este politica noastră. Până în 2015 mai este mult timp. Atât în Europa cât şi în România continuaăm să fim numărul unu.

Capital: În privinţa măsurilor de revigorare a vânzărilor auto majoritatea companiilor cer ajutorul autorităţilor statului. Ce aţi făcut dvs. pentru a revigora vânzările la nivel de companie?

– Mercedes-Benz nu a prea beneficiat de ajutorul statului pentru că programele de casare au avut efect mai mult asupra maşinilor din segmentul compact. Asta înseamnă că a trebuitr să ne susţinem afacerea fără suport din afară şi cred că a fost mai bine aşa. Este foarte important ca decizia cumpărătorului să fie luată într-un mediu concurenţial nealterat.

DETALII:
Nu rata miercurea viitoare, pe capital.ro, un interviu pe larg cu Stephan Breschan, director general BMW Group România: „În perioade de criză ar trebui investit mai mult în marketing. Dacă ai bani, desigur.”