Magistrala M5 este avansată. Întampinăm probleme la cele zece staţii pe care le-am realizat. Sunt mai puţin dezvoltate ca grad de execuţie. Până  la finele anului, exceptând o zonă mai grea de la Piaţa Moghioroş unde incidenţa cu reţelele subterane şi cu tramvaiul 41 ne obligă să realizăm aceste lucrări şi în 2019, vrem să finalizăm toate staţiile.

Mai este o problemă cu sistemul de siguranţă a traficului. Licitaţia a fost contestată de unul dintre participanţi, care a ales să meargă la tribunal şi nu la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. A depus contestaţie în 19 dec 2017 şi primul termen este astăzi, 26 martie.  

În ceea ce priveşte Magistrala M6, acesta linie va lega Gara de Nord de Otopeni. Călătorul se urcă la Gara de Nord şi coboară la Otopeni, e linie directă. Această magistrala are 12 staţii, 14,2 km şi include achiziţia a 12 trenuri. Acestea vor fi compatibile cu restul reţelei de metrou. În prezent M6 este finanţată dintr-un împrumut de la Guvernul japonez de 320 mil euro şi de  la bugetul statului. Există o cerere de finantare depsuă şi la CE. Magistrala îndeplineşte toate condiţiile pentru a fi lansate licitaţiile de structură.

Conferința Transporturi și Infrastructură 2018 a fost organizată de Capital, la Hotel Domenii Plaza, cu sprijinul partenerilor: Delta Bloc, Danube Total Grup, Grampet Group, SCC Erbașu și International Lazar