MDLPA anunță alocarea a 270 milioane de lei pentru 65 de instituții culturale de spectacole
Sursă: Inquam Photos / Octav Ganea
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat că Guvernul a aprobat alocarea a 270 milioane de lei pentru mai multe teatre, opere și filarmonici din țară. Sumele au fost repartizate în funcție de cererile primite de MDLPA și vor acoperi cheltuielile privind funcționarea și derularea de investiții.
Guvernul a decis, vineri, în şedinţă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, alocarea sumei de aproape 270 de milioane de lei pentru 65 de teatre, opere şi filarmonici din ţară, care funcţionează în subordinea autorităţilor locale, a anunţat ministrul Cseke Attila.
Finanțare pentru instituţiile publice de spectacole
Suma reprezintă 2% din impozitul pe venit încasat până la data de 31 iulie 2022, pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale solicitante, şi anume teatre, opere şi filarmonici din judeţele: Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iaşi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vaslui, Vâlcea şi Vrancea.
„Ministerul Dezvoltării vine în sprijinul instituţiilor culturale de spectacole care nu primesc finanţare din bugetul naţional. Astfel, aceste instituţii pot acoperi cheltuielile legate de asigurarea funcţionării şi pot derula investiţii”, a declarat Cseke Attila, potrivit unui comunicat al MDLPA.
Fondurile au fost repartizate conform solicitărilor transmise către MDLPA, până la termenul legal, de către unităţile administrativ-teritoriale în subordinea cărora funcţionează instituţii publice de spectacole.
Anexa privind repartizarea sumelor pentru finanţarea instituţiilor publice de spectacole din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale din judeţe, respectiv teatre, opere şi filarmonici, poate fi studiată mai jos.
Ordonanţa privind finalizarea investițiilor din PNDL, aprobată de Guvern
De asemenea, Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, la propunerea Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, o ordonanţă care asigură finalizarea obiectivelor de investiţii finanţate de minister prin etapa I a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).
„Continuăm să sprijinim proiectele comunităţilor locale. Fără această măsură ar fi în pericol multe investiţii finanţate, ale căror construcţie a fost începută deja. De aceea, este esenţial ca aceste proiecte să aibă continuitate pentru dezvoltarea constantă a comunităţilor locale şi pentru gestionarea eficientă a sumelor deja alocate de la bugetul de stat”, a arătat declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, potrivit unui comunicat al MDLPA.
Din numărul total de 4.502 obiective de investiţii incluse în PNDL etapa I, 733 obiective de investiţii sunt vizate de decizia de vineri, iar beneficiarii au posibilitatea de a solicita Ministerului Dezvoltării prelungirea valabilităţii contractelor de finanţare, cu o perioadă de până la 2 ani, în ultimele trei luni ale contractului.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





