A fost aprobată reorganizarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei

Guvernul României se schimbă pe zi ce trece! Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, a anunţat, joi, că a fost aprobată reorganizarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. În prezent, nouă din cele 20 de instituţii centrale ale Executivului şi-au redus structura de personal.

„Aprobăm azi şi reorganizarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Deja 9 din cele 20 de instituţii centrale ale Guvernului şi-au redus structura de personal şi vom accelera procesul cu restul ministerelor, ca să ne încadrăm în termenul asumat, de 30 iunie”, a explicat el la începutul şedinţei de guvern de joi, 11 aprilie 2024.

Câți bugetari sunt în România?

În ianuarie 2024, numărul posturilor ocupate în instituțiile și autoritățile publice din România a scăzut la 1.291.792, cu 767 de poziții mai puțin comparativ cu decembrie 2023. Aproape 64% dintre aceste posturi erau în administrația publică centrală.

Din cei 826.575 de bugetari din administrația publică centrală înregistrati în ianuarie 2024, 608.605 lucrau în instituții finanțate exclusiv din bugetul de stat, ceea ce reprezintă o creștere de 453 de angajați față de luna precedentă, decembrie 2023.

În ianuarie 2024, numărul cel mai mare de posturi ocupate se înregistra în diverse ministere. Ministerul Educației se situa în fruntea listei cu 302.380 de angajați, în creștere față de 302.040 în decembrie 2023. Următorul în clasament era Ministerul Afacerilor Interne, cu 123.451 de angajați, în scădere față de 123.808 în anul anterior. Ministerul Apărării Naționale a avut 74.036 de angajați, comparativ cu 72.658 în decembrie 2023. Ministerul Finanțelor înregistra 24.829 de angajați. Ministerul Sănătății avea 18.240 de angajați.

În instituțiile finanțate exclusiv din bugetul asigurărilor sociale, erau angajați 9.267 de persoane în ianuarie 2024, înregistrând o diminuare de 12 posturi comparativ cu decembrie 2023. În schimb, în instituțiile finanțate atât din bugetul de stat, cât și din bugetul asigurărilor pentru șomaj, erau angajați 44.503 de persoane, reflectând o creștere de 617 posturi. În ceea ce privește instituțiile finanțate exclusiv din venituri proprii, numărul posturilor ocupate a scăzut la 164.299, înregistrând o reducere de 1.876 posturi.

În ianuarie 2024, în administrația publică locală lucrau 465.217 de persoane, cu o creștere de 51 de angajați. Dintre aceștia, 284.813 erau angajați în instituții finanțate exclusiv din bugetele locale, reflectând o scădere de 252 de posturi. În același timp, 180.404 de angajați lucrau în instituții finanțate total/parțial din venituri proprii, înregistrând o creștere de 303 de persoane.