Măsuri drastice în Cipru. Se cer două teste PCR la intrarea în țară și pentru cei vaccinați

Măsuri drastice în Cipru. Se cer două teste PCR la intrarea în țară și pentru cei vaccinați

Sursă: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 3 ianuarie 2022, 16:40

Vești de ultimă oră pentru persoanele care vor să călătorească în Cipru în următoarea perioadă. În contextul îngrijorărilor generate de noua variantă Omicron a coronavirusului, țara impune un set de măsuri drastice pentru a permite intrarea pe teritoriu a turiștilor.

Informații de ultimă oră pentru persoanele care călătoresc în Cipru în următoarea perioadă. O notificare postată pe site-ul oficial Cyprus Flight Pass arată că toți cei care sunt în această situație vor fi nevoiți să efectueze două teste PCR pentru depistarea noului coronavirus.

Astfel, primul test se va face înainte de intrarea în țară, iar cel de-al doilea imediat după sosire, precizează sursa citată. În același timp, conform notificării transmise de autoritățile cipriote, există și o regulă referitoare la cele două teste.

Mai exact, primul test PCR nu trebuie să fie mai vechi de cel mult 48 de ore în momentul sosirii. În ceea ce privește situația persoanelor care nu sunt vaccinate cu doza booster, acestea trebuie să facă un test rapid antigen la 72 de ore după sosire. De menționat este faptul că de această măsură sunt scutiți copiii sub 12 ani.

Referitor la tarifele pentru testele de COVID, acestea trebuie plătite de fiecare persoană în parte, a declarat luni o purtătoare de cuvânt a autorităţii sanitare din Cipru.

De menționat este faptul că noile măsuri pe care Cipru le-a decis au rolul de a opri răspândirea variantei Omicron de coronavirus și se aplică atât persoanelor vaccinate, cât şi celor care nu s-au vaccinat, începând de marţi de la ora 23:00 (21:00 GMT).

Evoluția pandemiei de COVID în Cipru

Sursa citată mai arată că măsurile noi ar urma să fie în vigoare până la data de 15 ianuarie. După această, dată, în funcție de situația epidemiologică, guvernul de la Nicosia va reexamina cifrele a precizat oficialul. Astfel, măsura ar putea rămâne în vigoare în continuare sau ar putea fi eliminată, a mai adăugat acesta.

În ceea ce privește evoluția pandemiei de coronavirus în Cipru, datele oficiale arată că numărul de noi infectări cu coronavirus a crescut rapid în Cipru în ultimele şapte zile, la fel cum s-a întâmplat și în România. Astfel, potrivit Ministerului Sănătăţii, la data de 2 ianuarie au fost înregistrate 3.538 de cazuri. Pe de altă parte, cu o săptămână mai devreme fuseseră raportate 1.925 de cazuri.

Amintim faptul că și în România se remarcă o creștere în ultimele 7 zile. Deși înainte de sărbători numărul infectărilor era pe un trend descendent și era de ordinul sutelor, în ultimele zile, au fost depășite 1.000 de infectări.

Ultimele date publicate de autoritățile sanitare arată că în ultimele 24 de ore, în România au fost cofnirmate 1.756 de cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 18 decese.

Informații articol
Etichete: , ,
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.