Malcolm Gladwell era un ziarist relativ puţin cunoscut în anul 2000, când i-a apărut prima carte, intitulată „The Tipping Point“ („Punctul critic“). Scria deja în „The New Yorker“, cea mai importantă revistă de cultură din Statele Unite. Însă autorul era departe de a fi o vedetă. Cartea sa i-a schimbat viaţa.

La şapte ani de la apariţie, „Punctul critic“ se află încă pe lista „New York Times“ a celor mai bine vândute cărţi, pe poziţia a zecea. Este una dintre cărţile cu cel mai mare succes din ultimul deceniu. Presa americană a vorbit de un avans uriaş primit de autor, de cel puţin un milion de dolari, suma cea mai vehiculată fiind de un milion şi jumătate.

Simplu spus, „Punctul critic“ este o analiză a ceea ce sociologii numesc „epidemii sociale“ – ca, de exemplu, adoptarea unor mode vestimentare, a unor anumite comportamente sociale ori, în general, a ceea ce face dintr-un fenomen cu răspândire izolată unul de masă. Marea intuiţie a lui Gladwell, fost editor al „Washington Post“ pe probleme de ştiinţă (deşi nu are o pregătire formală în domeniu, fiind absolvent al unei facultăţi de jurnalism), a fost să asocieze răspândirea modelor cu epidemiile virale. Pe scurt, adoptarea în masă a unui brand de pantofi, de pildă, se produce după un mecanism similar celui al propagării unei boli contagioase. Modele se transmit precum zvonurile, parcurgând un lanţ care leagă unul sau mai mulţi transmiţători iniţiali de destinatarii finali.

Specialiştii în marketing ştiu asta de multă vreme; de fapt, e una dintre tehnicile cele mai eficiente folosite în domeniu, cu condiţia, fireşte, să fie aplicată corect. Ideea e posibil să-i fi venit lui Gladwell însuşi chiar in interiorul domeniului, de la un articol scris de el pentru „New Yorker“ despre o nouă strategie de marketing, prin care reprezentanţii companiilor „spionau“ consumatori „cool“ pentru a încerca să-şi dea seama care ar putea fi următoarele tendinţe în materie de… ei bine, aproape orice, de la modă, gadgeturi şi parfumuri până la baruri sau reviste.

Analiza lui Gladwell e surprinzător de simplă (autorul are talentul de a-şi articula demonstraţia clar şi în paşi logici). În analiza sa, există trei tipuri de persoane implicate în transformarea unei mode cu circulaţie restrânsă într-un fenomen amplu: Experţii (cei care deţin informaţiile), Conectorii (cei care sunt în legătură cu grupuri mari de oameni) şi Vânzătorii (cei cu putere de convingere).
Ca să luăm un exemplu, criticul literar Dan C. Mihăilescu e toate trei la un loc: e un expert serios în domeniu, cunoaşte practic pe absolut toată lumea din mediul cultural şi, dacă îi urmăriţi emisiunea TV, ştiţi cât de persuasiv poate să fie.

Două mari forţe completează tabloul schiţat de Gladwell: Forţa de Aderenţă (căci un produs trebuie să mai fie şi bun pentru a „prinde“) şi Forţa Contextului (într-o ţară în care există un calculator la zece mii de persoane nu are sens să faci campanii pentru un mp3 player la modă, fie el şi un exemplu clasic de accesoriu „cool“, ca iPod-ul). E posibil să vindem castraveţi grădinarului; aceia dintre cititori care lucrează în domeniul marketingului probabil au citit deja cartea lui Gladwell; dar restul ar putea încerca ceva nou. Cu siguranţă, nu vă veţi plictisi. 

Editura Andreco Educaţional 272 pagini PREŢ: 19,5 LEI

Best seller

32-1973-38_1cartemica_mb.jpgDoi fizicieni de renume, Georges Charpak (laureat al Premiului Nobel pentru fizică în anul 1992) şi Henri Broch, au scris împreună un volum dedicat demistificării aşa-ziselor fenomene paranormale. LECŢII DE VRĂJITORIE e o carte deopotrivă instructivă şi amuzantă.

Editura Humanitas 196 pagini
PREŢ: 19 LEI

32-1974-38_2cartemica_mb.jpg
Cărţile romancierului britanic Julian Barnes, nominalizat de trei ori pentru cel mai prestigios premiu literar al limbii engleze, Man Booker Prize, sunt întotdeauna o alegere bună. PORCUL SPINOS este un roman satiric, plin de umor, despre un dictator comunist din Europa de Est.

Editura Nemira 192 pagini
PREŢ: 18,9 LEI

32-1975-38_3cartemica_mb.jpgESEURI DESPRE LUMEA DE AZI este o culegere de articole semnate de Alain Besanáon, despre câteva dintre temele cele mai fierbinţi ale actualităţii: Islamul, criza Bisericii Catolice, moştenirea comunismului, Dostoievski sau istoria Rusiei. Merită citită mai ales pătrunzătoarea sa analiză a Rusiei post-comuniste.

Editura Humanitas 364 pagini
PREŢ: 29 LEI