Tribunalul București a decis. Marian Vanghelie a fost condamnat la 11 ani şi 8 luni de închisoare, pentru luare de mită. Mai exact, potrivit ultimelor informații, fostul primar al Sectorului 5 a fost găsit vinovat că a luat 30 de milioane de euro mită.

Dosarul în care este implicat a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea a nouă infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu şi şapte infracţiuni de spălare de bani.  În ceea ce privește decizia instanţei, aceasta nu este definitivă.

De menționat este faptul că în vara anului 2015, Vanghelie a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru 26 de infracțiuni de corupție, alături de Laura Ciocan, directorul de atunci al Economat Sector 5 SRL.

În ceea ce privește preudiciul adus, acesta se ridică la peste 60 de milioane de euro, din care peste 30 de milioane de euro ar fi reprezentat mita lui Marian Vanghelie.

Ce acuzații aduc procurorii DNA

Procurorii DNA susțineau că foloasele pretinse de fostul primar pentru a-și putea ”exercita atribuțiile de serviciu atât în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 5”

”În perioada 2006 – 2014, inculpatul Vanghelie Marian-Daniel, în calitate de primar al Sectorului 5 din București, ajutat de inculpatul Niculae Mircea-Sorin și parțial de inculpata Ciocan Laura, a solicitat și primit de la inculpatul Dumitru Marin foloase materiale necuvenite în cuantum de aproximativ 30.403.000 de euro (reprezentând un „comision” de 20% din încasări).

Aceste foloase au fost pretinse și primite de inculpatul Vanghelie Marian-Daniel pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu atât în vederea atribuirii de către Primăria Sectorului 5 și serviciile publice de interes local din subordinea Consiliului local al Sectorului 5, cu nerespectarea prevederilor legale, de contracte de achiziții publice firmelor controlate de omul de afaceri, cât și pentru a dispune efectuarea plății lucrărilor aferente acestor contracte (valoarea totală a acestor contracte este de aproximativ 738.019.000 de lei)”, aratau procurorii DNA într-un comunicat din 2015.