Dumitru Buzatu, la Tribunalul Vaslui, pentru un nou termen în dosarul de corupție

Avocatul Cristian Winzer a întrebat care au fost acțiunile sau faptele concrete prin care Dumitru Buzatu i-ar fi dat de înțeles martorului, în anul 2022, că îi va solicita remiterea de foloase necuvenite. Avocatul a dorit să afle ce anume a făcut efectiv clientul său și din ce anume a dedus martorul, încă din anul 2022, această intenție.

Martorul denunțător, colaborator cu identitate reală al DNA, a răspuns că a înțeles acest lucru din faptul că, după ce a emis facturile, acestea nu au fost plătite. A adăugat că, întrucât el decide în propria societate, a presupus că și la Consiliul Județean tot șeful este cel care comandă, și așa a interpretat situația.

Judecătorul a intervenit pentru a clarifica dacă doar neplata facturii a fost elementul care l-a făcut pe martor să ajungă la acea concluzie. Martorul a confirmat că da, acela a fost singurul aspect.

Ulterior, judecătorul a întrebat ce alte elemente, din întreaga succesiune de evenimente, din conduita verbală sau nonverbală a inculpatului sau eventuale acțiuni prin intermediul altor persoane, l-ar fi putut face pe martor să creadă că aceasta era dorința inculpatului. Martorul a răspuns că nu au existat alte elemente și că inculpatul nu i-a dat nimic de înțeles, ci doar că el, personal, a dedus că ar exista o problemă, fără să poată explica de ce exact. A recunoscut că poate s-a înșelat.

Avocatul a mai insistat întrebând ce gesturi, atitudine sau comportament a avut Dumitru Buzatu care l-ar fi făcut pe martor să creadă că dorește remiterea unor foloase necuvenite. Judecătorul a completat întrebarea dorind să afle dacă, în afară de neplata facturii, au mai existat alte conduite relevante.

Martorul a răspuns că nu, și că tot ceea ce a afirmat reprezintă o concluzie proprie, o deducție personală.

„Întrebare avocat Cristian WINZER: “Care au fost și în ce au constat acțiunile, faptele concrete prin care domnul BUZATU v-a dat de înțeles în anul 2022 că vă va solicita remiterea de foloase necuvenite? Ce a făcut efectiv domnul BUZATU? De unde ați înțeles asta în 2022?

Răspuns martor denunțător/ colaborator cu identitate reală al DNA: “Din faptul că am văzut că, după ce am emis facturile, NU AU FOST PLĂTITE! Așa cum am spus, la mine în societate eu hotărăsc și AȘA AM GÂNDIT, că și la Consiliul Județean tot șeful comandă. (…)”

Întrebare completatoare judecător: “DOAR din acest aspect?”

Răspuns martor denunțător/ colaborator cu identitate reală al DNA: “DA!”

Întrebare completatoare judecător: “În întreaga succesiune a evenimentelor de acolo până la final, ce alte aspecte v-au mai dat de înțeles, din conduita verbală, nonverbală sau prin intermediul altor acțiuni, făcute prin alte persoane, dacă au existat, deci tot ce v-a dat de înțeles că asta este dorința lui? Ce v-a dat de înțeles? Am înțeles, factura neachitată! Alte lucruri?”

Răspuns martor denunțător/ colaborator cu identitate reală al DNA: “NU AU EXISTAT! NU MI-A DAT NIMIC DE ÎNȚELES! ASTA AM ÎNȚELES EU, că are ceva cu mine. NU ȘTIU. Eu așa am spus. Nu știu, poate am greșit. (…)”

Întrebare avocat Cristian WINZER: “Ce gesturi a făcut domnul BUZATU, care a fost atitudinea lui, în ce a constat comportamentul lui, de natură să vă determine să concluzionați că dorește să remiteți foloase necuvenite?”, COMPLETATĂ de întrebare judecător: “Pe lângă faptul că nu v-a achitat factura, au fost alte conduite ale inculpatului?”

Răspuns martor denunțător/ colaborator cu identitate reală al DNA: “NU! EU ASTA AM DEDUS!””, a scris avocatul, luni dimineață, pe contul său de Facebook.

Astăzi, 16 iunie, sunt audiați martorii DNA

Astăzi, 16 iunie, are loc un nou termen în dosarul de corupție, în care fostul președinte CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, este judecat pentru luare de mită. Martori-cheie vor fi audiați și vor arăta ce știu despre mita de 1,25 milioane de lei, găsită de procurori, în cadrul unui flagrant spectaculos, în portbagajul mașinii cu care Dumitru Buzatu venea de la o partidă de „pescuit”, la balta cunoscutului om de afaceri Emil Savin, martor-denunțător cu identitate reală în dosar.

Avocații lui intenționează să ceară instanței de judecată ca măsura preventivă a controlului judiciar să fie înlăturată, iar el să rămână complet liber. Dacă nu se va putea libertatea totală, măcar limita de circulație să îi fie extinsă inculpatului la nivelul întregii țări. În prezent, Dumitru Buzatu poate circula liber doar pe raza județelor Vaslui și Iași. Urmează ca instanța de judecată să se pronunțe și asupra acestor aspecte.