Marcel Vela, anunț în direct: Nu a mai fost un asemenea război
Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a susținut miercuri, o declarație de presă și a venit cu primele precizări după ce Parlamentul a votat proiectul de lege privind starea de alertă, dar și după ce a fost dată o nouă Ordonanță Militară. Ordonanța Militară 12, dată miercuri, 13 mai, prevede ieșirea din carantină a municipiului Suceava și a localităților din împrejurimi.
„Va prezint astazi a 12-a Ordonata Militara din stare de urgenta. Se ridica masura de carantinare din Suceava si zona limitrofa. As dori sa multumesc celor din judetul Suceava pentru efortul, daruirea si implicarea din aceasta perioada, cand au avut grija de sanatatea celor dragi si au protejat pe ceilalti cetateni din zonele limitrofe si toata tara. Va multumesc dumneavoastra, medicilor din prima linie, cat si tuturor institutiilor implicate.
Dragi romani, ordonantele militare, toate mesajele care au venit catre dumneavoastra, nu au facut altceva decat sa consolideze acest zid impotriva acestui inamic invizibil si extrem de agresiv. Ne-a facut sa realizam ca suntem mai puternici impreuna. Acum, in aceasta perioada grea, am aratat ca putem fi uniti. Trebuie tratata fiecare zi cu responsabilitate.
Un singur lucru vreau sa mai spun. Cu totii ne-am adaptat continuu. In aceasta lupta nu a existat de multe ori o schita, pentru ca nu a mai fost un asemenea razboi si previziunea unui deznodamant exact, pentru ca dusmanul a fost invizibil si extrem de periculos. Poate au existat multe momente in care fiecare dintre noi am fost uimiti de acest pericol care pune viata la incercare. Va asigur ca ne-am gandit intotdeauna la sanatatea dumneavoastra. Va multumesc ca sunteti parte in aceasta lupta impotriva unui coronavirus care uimeste intreaga lume medicala. Va multumesc ca ati respectat ordonantele militare si multi romani traiesc datorita efortului si sacrificiului dumneavoastra. Va garantez ca vom trece cu bine si peste aceasta. Impreuna vom trece cu bine.
Inchei cu un gand simplu, Dumnezeu sa binecuvanteze Romania”, a spus Marcel Vela.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.



