Aflat la Varna, premierul Marcel Ciolacu a declarat că s-a reușit stoparea multor cheltuieli bugetare prin măsurile luate până acum. Șeful Guvernului a spus că este posibil să mai apară și alte măsuri dar a detaliat că ele nu se vor referi la introducerea de noi taxe.

Premierul l-a apărat pe ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, asupra căruia foarte mulți s-au „năpustit”. Marcel Ciolacu a făcut precizările după ce a fost întrebat ce va face Guvernul în cazul în care Curtea Constituţională a României va amâna să se pronunţe în privinţa pachetului de măsuri fiscal-bugetare sau dacă va admite sesizarea de neconstituţionalitate.

„Deciziile CCR nu se discută, se pun în aplicare. Dacă va fi o astfel de decizie, vom veni foarte repede cu modificări. (…) Am făcut un mecanism şi am stopat foarte mult cheltuielile în sistemul bugetar şi încă ţinem sub control. Ştiu că foarte multă lume, în această perioadă, s-a năpustit asupra ministrului de Finanţe. Dar să ştiţi că e un om foarte responsabil şi a avut o abordare total profesionistă şi avem în acest moment instrumentele necesare. E posibil să venim, nu cu noi taxe, cu alte instrumente fiscal-bugetare, în ceea ce priveşte mai ales cheltuielile, astfel încât să menţinem acest echilibru”, a spus premierul.

Premierul împreună cu Iohannis, întâlnire cu Zelenski

În altă ordine de idei, premierul Ciolacu și președintele Klaus Iohannis se vor întâlni, marți, cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Liderul de la Kiev va efectua o vizită oficială în România, potrivit unor surse parlamentare. Momentan, vizita sa nu a fost anunțat în mod oficial. Dacă va avea loc, va fi pentru prima dată când Zelenski vine în România.

La întâlnirea cu Volodimir Zelenski, pe lângă preşedintele României, Klaus Iohannis, și premierul României, Marcel Ciolacu, vor fi și preşedinţii celor două camere ale Parlamentului României. Este posibil ca Zelenski să susţină un discurs în plenul reunit. Preşedintele Ucrainei ar putea să depună o coroană de flori la Monumentul Eroilor din Parcul Carol.

În august 2023, premierul Ucrainei, Denis Şmîhal, a declarat că Zelenski va vizita la un moment dat România.

Klaus Iohannis a precizat, sâmbătă, că războiul din Ucraina este un punct de inflexiune al destinului nostru şi avem datoria să apărăm principiile şi normele juridice internaţionale care sunt atacate de Rusia.