Pensii mai mari cu 80%! Noua Lege a pensiilor va fi votată în Senat marți, 14 noiembrie

Pensii mai mari cu 80%! Noua Lege a pensiilor va primi marţi avize şi raport din partea comisiilor de specialitate. Acest lucru se întâmplă în urma deciziei biroului permanent al Senatului.

Ulterior, ea va intra la vot în plen, marți, începând cu ora 17:00. Marcel Ciolacu a stabilit și data la care noua Lege a pensiilor va fi supusă și votului Camerei Deputaților: 20 noiembrie.

Liderul grupului senatorilor USR, Radu Mihail, a anunțat luni faptul că premierul ar fi forțat procedura.

„Astăzi am avut surpriza neplăcută să văd că domnul Ciolacu a pus piciorul pe grumazul Parlamentului şi l-a forţat să treacă repede proiectul legii pensiilor. Vom avea marţi după-amiază plen. USR consideră că o lege aşa de importantă trebuie dezbătută în Parlament.

Să faci în 24 de ore ceea ce nu a făcut Guvernul în luni de zile este aberant. USR va decide cum abordăm în comisii şi plen o lege aşa de importantă şi forţată prin Parlament fără niciun fel de justificare. Situaţia este de neacceptat din punct de vedere procedural”, a afirmat Radu Mihail.

Vă amintim că Guvernul a adoptat joi legea care oferă pensii mai mari prin recalculare celor peste 4,7 milioane de beneficiari. Majorările se vor face în două tranșe. Prima se va petrece la 1 ianuarie 2024, când se majorează cu 13,8% punctul de pensie.

Ulterior, de pe 1 septembrie 2024, pensiile vor crește potrivit recalculărilor care se vor baza pe o nouă formulă de calcul. Proiectul prevede și un număr minim de ani de contribuții la sistemul de pensii (15 ani) și egalizarea vârstei de pensionare pentru femei și bărbați (65 de ani).

Ministrul Muncii a vorbit despre noile schimbări aduse de acestă lege

Pensii mai mari cu 80%! Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a anunțat votul final în Senat al proiectului (marți, 14 noiembrie) și a explicat majorarea pensiilor, care se va întâmpla începând cu prima lună a lui 2024.

Astfel, Bucura Oprescu a vorbit despre creșteri diferențiate, „poate și cu 1%, poate și cu 80%, depinde”. Diferențele vor fi date de informațiile fiecărui pensionar în parte. Potrivit ministrului, „în ianuarie, punctul de pensie va crește de la 1785 lei la 2032 lei, iar din septembrie vom avea majorarea pensiilor în urma recalculării după noua formulă”.

„Este foarte important ca românul să știe că vom avea creșteri ale pensiilor poate și cu 1%, poate și cu 80%, depinde, fiecare pensionar este unic, fiecare are propriile date cu privire la punctele de stabilitate, la punctele de contributivitate și punctele asimilate.

Dar, este important ca românii să știe că în urma recalculării niciun român nu va pierde. Se va menține cuantumul cel mai favorabil. Și cel mai important este faptul că vom avea la muncă egală pensii egale”, a explicat ministrul Muncii.

Ministrul a fost întrebat și care va fi cea mai mică pensie. Bucura Oprescu a precizat că „nu există un procent unic de creștere a pensiilor”.

Drept urmare, ele „vor crește diferit de la caz la caz, în funcție de inechitățile create din cauza condițiilor legale din momentul când s-au pensionat cei la care facem referire”.

„Dar, este foarte important ca românii să știe că, începând cu data de 1 ianuarie, inclusiv indemnizația minimă socială de care beneficiază în acest moment aproximativ 1.200.000 de români și care astăzi este de 1.125 de lei, începând cu 1 ianuarie indemnizația minimă socială va fi 1.281 de lei”, a precizat ea, potrivit B1Tv.

Anumiți pensionari vor rămâne la indemnizația minimă socială

Ministrul Muncii a explicat cum vor fi corectate inechitățile. Ea a vorbit și despre importanța noii legi pentru salariați. Ministrul consideră că „răsplătește munca și contributivitatea, încurajază natalitatea și stimulează continuarea studiilor”.

„Vor fi pensionari care vor rămâne în indemnizația minimă socială, dar vom corecta o inechitate importantă și anume aceea că avem funcționari în indemnizația minimă socială care în acest moment primesc aceeași bani fără să aibă stagiul minim de cotizare de 15 ani, sau pensionari care au stagiul complet de cotizare de 35 ani, dar pe venitul minim pe economie și care se află tot în indemnizația minimă socială.

Ea a adăugat că există „simulări făcute pe această situație în care cei care au muncit mai mult vor ieși din indemnizația minimă socială și vor avea creșteri substanțiale ale veniturilor”.

Legea pensiilor va fi supusă votului final în Senat marți, 14 noiembrie. Proiectul va fi discutat în comisiile de specialitate în primele ore ale dimineții. Ulterior, la 17:00 se va proceda la vot în Senat. După ce senatorii își vor exprima opinia, urmează etapa de dezbateri și vot final în Camera Deputaților.