Bucureștiul își caută primar. Sebastian Burduja face apel la minţi limpezi şi judecăţi lucide
Preşedintele PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a afirmat sâmbătă, în contextul apropiatelor alegeri pentru Primăria Capitalei, că este nevoie de analize clare şi corecte, susţinând necesitatea unor „minţi limpezi şi judecăţi lucide”.
El a subliniat pericolul reprezentat de blocul izolaţionist şi a propus ca, pentru a-l contracara, să fie susţinut un candidat unic, indiferent de culoarea politică, astfel încât primarul general să menţină o direcţie orientată spre Vest, nu spre Est.
Burduja a explicat că politica de pe malul Dâmboviţei are un rol aparte şi a atras atenţia că, dacă Primăria Generală va fi câştigată de blocul izolaţionist, ceea ce el consideră tot mai probabil în situaţia în care partidele din arcul de guvernare iau decizii bazate pe orgolii şi nu pe raţiune, atunci România s-ar afla într-o situaţie dificilă cel târziu din 2028, pe care a descris-o ca o „prăpastie”.
El a insistat că acum este momentul pentru „minţi limpezi şi judecăţi lucide” şi a pledat pentru sondaje clare, astfel încât candidatul cu cea mai mare credibilitate, indiferent de culoare, să intre în cursă cu o bază de pornire între 25 şi 35%.
Sebastian Burduja a precizat că PNL Bucureşti îşi doreşte o administraţie liberală la Capitală şi că este încrezător că pot propune variante bune pentru bucureşteni, dar a adăugat că partidul nu va accepta „lupte de orgolii mărunte”, având în vedere miza mare a alegerilor.
Preşedintele PNL Bucureşti a arătat că totul ţine de „o logică elementară” şi că este nevoie de un primar general care să menţină direcţia corectă către Vest pentru Bucureşti şi România. El a avertizat împotriva fragmentării votului în faţa „pericolului existenţial izolaţionist” şi a cerut corectitudine în analiză, pe baza datelor, nu pe impresii sau preferinţe personale.
Este nevoie de o majoritate pentru a putea fi implementate proiectele de care Bucureștiul are nevoie
Potrivit lui, soluţiile pentru problemele complexe ale Capitalei pot fi găsite şi implementate doar împreună, într-o largă majoritate.
Sebastian Burduja a făcut apel la toţi cei implicaţi să caute un consens şi a amintit că, până acum, „logica bunului simţ” a funcţionat la nivelul majorităţii PNL-PSD-USR în Consiliul General, recunoscând că nu este întotdeauna simplu, dar că au reuşit să facă lucrurile să meargă înainte.
El a subliniat că politica nu trebuie să fie despre funcţii, ci despre răspunderi, iar prima responsabilitate este să acţionăm pentru binele celor pe care îi reprezentăm. În încheiere, a citat din Schopenhauer că „lipsa de înţelegere e prostie, iar lipsa de raţiune e nebunie”.
Pe de altă parte, preşedintele USR, Dominic Fritz, a declarat vineri seară că susţine o candidatură comună pentru Primăria Bucureşti, afirmând că va fi important să existe o astfel de candidatură unitară pe partea dreaptă şi că discuţiile pe această temă sunt în desfăşurare cu partenerii de la PNL.
Postul de primar general a rămas vacant după ce primarul Nicuşor Dan a câştigat alegerile prezidenţiale.
Mesajul integral postat de Burduja pe pagina sa de socializare
„DESPRE BUCUREȘTI
Politica de pe malul Dâmboviței e una aparte. Se spune că de la București se dă semnalul pentru o țară întreagă. Să ne imaginăm că Primăria Generală va fi câștigată de blocul izolaționist, ceea ce devine probabil, dacă partidele din arcul de guvernare iau decizii bazate pe orgolii, nu pe rațiune. Ce urmează apoi pentru România (cel târziu) din 2028? E ușor de anticipat: prăpastia.
E momentul, acum mai mult ca oricând, de minți limpezi și judecăți lucide. Sondaje de opinie clare, iar candidatul cu cea mai mare credibilitate, indiferent de culoare, să intre în cursă cu o bază de pornire de 25-35%. PNL București își dorește o administrație liberală la Capitală și avem încredere că putem propune variante bune pentru bucureșteni. Dar nu am dus niciodată și nu vom duce lupte de orgolii mărunte, pentru că miza este prea mare. Suntem gata să discutăm deschis, cu cifrele pe masă.
Totul ține de o logică elementară. Vrem un primar general care să țină direcția corectă, către Vest, nu către Est, pentru București și pentru România. Nu ne permitem fragmentarea votului în fața pericolului existențial izolaționist. Cerem corectitudine, deci analize bazate pe date, nu pe impresii sau preferințe personale. E nevoie de soluții pentru Capitală, un oraș cu probleme tot mai complexe. Le putem găsi și implementa doar împreună, într-o largă majoritate.
Fac un apel către toți cei implicați să găsim un consens asupra acestor principii. Până acum, logica bunului simț a funcționat la nivelul majorității PNL-PSD-USR în Consiliul General. Nu e întotdeauna simplu, dar am reușit să facem lucrurile să meargă înainte. Suntem condamnați să facem asta și pe mai departe și să venim în fața bucureștenilor cu opțiunea rațională.
Politica nu înseamnă funcții, ci răspunderi. Întâia dintre ele este să acționăm pentru binele celor pe care vrem să îi reprezentăm. Să luăm aminte: “Lipsa de înțelegere e prostie. Lipsa de rațiune e nebunie” (Schopenhauer).”