Ludovic Orban, un nou atac la adresa PSD! Testarea în masă este doar o iluzie
Sursă: INQUAM Photos, George Călin
Continuă acuzațiile pe scena politică. De această dată, Ludovic Orban clarifică situația privind testarea în masă din România. Premierul susține că această iluzie este vândută continuu de PSD încă de la debutul pandemiei.
Premierul Ludovic Orban, a declarat vineri, la Iaşi, că „iluzia cu testarea în masă este vândută de PSD de la începutul pandemiei”, dar că în acest moment capacitatea de testare la nivelul ţării depăşeşte 40.000 de teste zilnic şi este în creştere.
„Iluzia cu testarea în masă este vândută de PSD de la începutul pandemiei. La ora actuală, testarea se face prin intermediul aparatelor de tip Real Time PCR. Noi am crescut constant, de la câteva sute de diagnostice pe zi, la peste 35.000 de diagnostice, capacitatea instalată în momentul de faţă depăşeşte 40.000 de teste care pot fi efectuate zilnic şi obiectivul nostru este, în continuare, să creştem capacitatea până peste 50.000 de teste zilnice. Sigur că au apărut teste, sisteme de testare care pot fi introduse. Sunt sisteme de testare care deja au intrat în fabricaţie.
Pe de altă parte, ele trebuie să fie acceptate la nivel european, trebuie să aibă precizia în testare solicitată şi mai ales trebuie să se găsească pe o scară mai largă decât putem diagnostica noi astăzi. Orice tip de testare care este validat la nivel european îl vom folosi în măsura în care vom avea capacitatea de a-l achiziţiona, evident, în mod competitiv”, a spus Ludovic Orban în cadrul unei conferinţe de presă prilejuită de festivitatea depunerii jurământului la învestirea în funcţie a noului preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi.
Totodată, el a mai subliniat faptul că această creştere a capacităţii de testare la nivel naţional „a urmărit nevoia de testare” în rândul populaţiei.
Evoluția cazurilor este monitorizată
În ceea ce privește sistemul folosit pentru a raporta rata de îmbolnăviri la numărul de locuitori, prim-ministrul a afirmat că acest sistem este utilizat şi în alte state, iar pragurile care sunt folosite la nivel naţional pentru evaluare au fost propuse de specialişti.
„Urmărim de cinci luni de zile evoluţia numărului de cazuri. Ăsta e sistemul de testare. Se cumulează numărul de cazuri din ultimele 14 zile pentru a stabili rata de răspândire în comunitate a virusului. Este un sistem pe care nu îl folosim numai noi. Sigur, fiecare ţară a folosit diferite praguri. Noi am folosit pragul 1 la 1.000, 1,5 la 1.000, 3 la 1.000, pe baza, evident, a evaluărilor făcute de specialiştii epidemiologi, infecţionişti. Ei au propus aceste praguri pe care noi le implementăm şi pentru fiecare depăşire de prag luăm un anumit set de măsuri”, a spus Orban.
Ludovic Orban a susţinut că obiectivul principal al guvernului este acela ca viaţa oamenilor să fie cât mai puţin afectată de epidemie.
„Obiectivul nostru este ca toate activităţile, în măsura în care este posibil, să se desfăşoare astfel încât viaţa omului să fie cât mai puţin afectată de epidemie. Acestea sunt obiectivele noastre. Sigur că putem să atingem aceste obiective doar dacă avem cooperarea societăţii în ansamblul său, a tuturor companiilor, instituţiilor, tuturor formatorilor de opinie, mass-mediei, primarilor proaspăt aleşi, pentru că respectarea normelor de protecţie sanitară este aceea care poată să permită derularea unei vieţi normale, fără ca virusul să atingă nivele care să ne impună să luăm decizii restrictive. De altfel, dacă aţi văzut, noi am preferat o abordare să spun nu naţională, ci o abordare locală, o abordare care să ţină cont de nivelul de răspândire a virusului în comunităţi şi măsurile sunt luate în comunităţi locale”, a precizat el.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





