Va candida Gabriela Firea la alegerile locale de anul viitor?

Lucian Romașcanu a afirmat că în prezent prioritățile sunt altele decât alegerile locale.

„Până în acest moment este această decizie a PSD. Vor fi analize în perioada următoare. Doamna Firea s-a suspendat și din funcțiile politice. Mai este mult până la alegeri, un an de zile. O să vedem cum ne poziționăm în perioada următoare. Chiar și doamna Firea a acuzat o campanie care să o împiedice în a candida la București. Cu certitudine, există un deficit de imagine în acest moment, lucrurile sper să se așeze, iar după demisiile care vor urma de la USR și de la PNL să trecem la rezolvarea problemelor. Mai e un an de zile. Prioritățile naționale sunt altele în acest moment, decât candidații partidelor la diverse alegeri locale”, a declarat acesta la Digi 24.

Cât despre imaginea PSD, social-democratul a spus că „nu știu în ce putem cântări acest deficit”.

„Probabil că în sondaje, analize…Sunt estimări. PSD nu a făcut niciun sondaj cel puțin deocamdată, iar lucrurile pe care le-am perceput ca fiind importante pentru sănătatea actului de guvernare și a partidului au fost luate și de premier și prin asumare onorabilă de către cei doi miniștri. Mai departe o să vedem”, a adăugat acesta.

Gabriela Firea și-a dat demisia de Guvern pe fondul scandalului azilelor groazei

Gabriela Firea a anunțat vineri pe pagina sa de Facebook că și-a dat demisia din funcția de ministru al Familiei, după o discuție pe acest subiect cu prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Fostul edil al Capitalei spune că nu se rușinează de plecarea sa din Guvern deoarece nu are nicio vină în ceea ce privește situația azilelor din județul Ilfov.

”Am decis, cu mare regret, dar hotărâtă și cu fruntea sus, să plec din Guvernul României. Am avut acum câteva minute o întâlnire cu domnul prim-ministru Marcel Ciolacu în care i-am prezentat demisia din funcția de ministru al Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

Nu am de ce să mă rușinez, nu am nicio vină, nu aș fi acceptat să se întâmple ceva rău cu vreo persoană și să nu reacționez.

Plec pentru ca premierul să poată lucra în liniște proiectele economice și sociale bune pentru români, la fel miniștrii PSD și PNL, să-și poată prezenta munca.

În această atmosferă de război total față de mine, ca membru al Guvernului, nu se poate continua o activitate normală. Nici adevăratul război de la graniță nu s-a mai auzit și văzut în aceste zile”, a anunțat Gabriela Firea.