Acesta a subliniat că deficitul de personal este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă ministerul său.

”Deficitul de resursă umană este o problemă pentru ministerul nostru, în condiţiile în care practic avem structuri unde lipsesc foarte mulţi oameni, avem grad de ocupate în anumite arme, la nivel judeţean de 70-80 la sută. Avem aproape 30.000 de efective lipsă. Pentru prima dată, după foarte mulţi ani, anul 2022 a însemnat un an cu plus în dreptul persoanelor, făcând raportul dintre persoanele care au plecat din sistem şi persoanele care au intrat în sistem. Anul trecut s-au pensionat aproape 8.000 de angajaţi din MAI şi au intrat în sistem aproape 12.400, deci un plus de 4.000 de oameni, făcând raportul dintre cei plecaţi şi cei sosiţi, în condiţiile în care au fost ani în care raportul era exact invers. Deficitul de personal este una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă ministerul nostru. Încercăm să rezolvăm această problemă”, a declarat ministrul la TVR Info.

Concursurile nu vor fi blocate în anumite domenii

Despre proiectul de ordonanță care prevede înghețarea posturilor, Lucian Bode a spus că această ordonanță ar putea fi mai permisivă în unele domenii.

”Să vedem cum va arăta ordonanţa. Până atunci vobim de presupuneri. În coaliţie s-a discutat şi despre faptul că acolo unde se impune şi am dat exemplul ordinea publică, MApN şi în alte domenii, acolo unde se impune, în baza unor memorandumuri aprobate în Guvern, cu justificări foarte bine fundamentate, aceste concursuri nu vor fi blocate”, a spus el.

IGSU vrea să angajeze 8.000 de pompieri

Ministrul a precizat, totodată, că IGSU are în desfăşurare angajarea a 8.000 de pompieri.

”La IGSU avem un memorandum aprobat acum doi ani de zile care este în desfăşurare şi care implică printre altele angajarea a 8.000 de pompieri. Anul trecut am avut procedura de angajare din sursă externă unde aproape 5.000 de angajaţi au intrat în MAI prin această procedură. Mai mult ne-am propus şi am reusşi să creştem numărul de locuri în şcolile de subofiţeri, am reuşit să creştem numărul de locuri în Academia de Poliţie, am înfiinţat la Academia de Poliţie, mastreul profesional, unde 75 de colegi, după un an vor deveni ofiţeri. Prin aceste metode nu facem altceva decât să reducem acest deficit de personal în toate structurile MAI”, a declarat Lucian Bode.