Lovitură pentru Simona Halep chiar de la Bianca Andreescu! Ce s-a aflat
Lovitură pentru Simona Halep încasată chiar de la Bianca Andreescu cea care a câștigat noaptea trecută turneul de la US Open. Totul s-a aflat acum, dar va deveni oficial abia luni. Nimeni nu se aștepta la acest lucru în urmă cu câteva luni.
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în vârstă de 19 ani, locul 15 WTA, a câştigat turneul de Grand Slam de la US Open. A reușit acest lucru după o finală fabuloasă cu americanca Serena Williams, numărul 8 mondial.
După acest succes, Andreescu urcă pe locul cinci în clasamentul WTA și o depășește pe Simona Halep, cea care va coborî pe locul 6. Simona Halep a reușit să treacă un singur tur la US Open, fiind învinsă în turul secund de Taylor Towsend.
Andreescu s-a impus cu scorul de 6-3, 7-5, într-o oră şi 39 de minute, sub privirile ducesei de Sussex, Meghan Markle. La meci a asistat şi Nadia Comăneci.
În februarie 2018, Bianca a venit în România ca adversary al echipei noastre, în Fed Cup. A recunoscut atunci că idolul său este Simona Halep. Pentru specialişti, Bianca Andreescu este una dintre sportivele care vor marca tenisul feminin mondial, în următorii 10 ani.
Pentru performanța de la US Open, tânăra în vârstă de 19 ani a încasat un cec în valoare de 3.850.000 de dolari, reușind să ajungă în acest an la câștiguri de peste 6 milioane de dolari! Astfel, a depășit-o și la capitolul încasări pe Simona Halep. Românca a luat în acest an din tenis sub 5 milioane și jumătate de dolari.
Numele meu este Zamfirescu Ionuţ Gabriel. Am o experienţă de aproape 20 de ani în presa scrisă, dar şi în televiziune. Aventura din lumea presei a început ca o pasiune nebună pentru sport, în general şi pentru fotbal, în special. Când încă eram pe băncile facultăţii am intrat prima oară în redacţia ziarului ProSport şi nu am mai plecat de acolo decât după ani buni. Abia în 2007 am decis să spun adio presei scrise şi să încerc să desluşesc tainele televiziunii. Tot de sport, bineînţeles. După aproape un an la Telesport, am început o nouă aventură de lungă durată la GSPTV. După şase ani grei, aventura din presa sportivă s-a oprit brusc. Am explorat pentru aproape un an şi jumătate mondenul, la Antena Stars, apoi am avut o scurtă aventură în online, la ştiripesurse.ro. După un an de zile în televiziune, la Digi24, am început aventura la capital.ro, unde sunt şi astăzi. După cum bine v-aţi dat seama, sportul, dar în special fotbalul sunt marile mele pasiuni. De pe această listă nu poate lipsi nici eterna politică, cu controversele acesteia.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





