Lovitură pentru Guvern chiar de la vârful PNL! Emil Boc a ieșit la atac și îl trage de mânecă pe Cîțu

Lovitură pentru Guvern chiar de la vârful PNL! Emil Boc a ieșit la atac și îl trage de mânecă pe Cîțu

Sursă foto: INQUAM Photos, Sabin Cirstoveanu

Publicat de Claudiu Popa la 9 martie 2021, 18:20

Răsturnare de situație în politica românească, după ce Emi Boc, primarul Clujului, a lansat un atac dur la adresa Guvernului. Asociaţia Municipiilor din România (AMR), condusă chiar de liderul PNL de la Cluj, cere Ministerului Educaţiei şi Ministerului Finanţelor Publice să respecte legislația în ceea ce priveşte finanţarea transportului elevilor din România.

Asociaţia Municipiilor din România (AMR) solicită Ministerului Educaţiei Naţionale şi Ministerului Finanţelor Publice să respecte legislaţia în vigoare privind asigurarea finanţării transportului elevilor în interiorul municipiilor/oraşelor de la bugetul de stat, se arată într-un comunicat al AMR. Acesta a fost semnat chiar de preşedintele asociaţiei, Emil Boc.

Ce a transmis Emil Boc Guvernului

„Asociaţia Municipiilor din România (AMR) solicită Ministerului Educaţiei şi Ministerului Finanţelor Publice să respecte legislaţia în vigoare privind asigurarea finanţării transportului elevilor în interiorul municipiilor / oraşelor de la bugetul de stat. Conform unui proiect de ordonanţă de urgenţă, iniţiat de Ministerul Educaţiei, se intenţionează modificarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/ 2011, astfel încât nu se va asigura finanţarea transportului local al elevilor (în interiorul municipiilor/ oraşelor) din bugetul de stat, transferând această obligaţie autorităţilor locale”, se arată într-un comunicat transmis, marţi, de AMR şi semnat de preşedintele asociaţiei, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc.

În comunicat se arată că Legea 226/ 2020 (care a modificat Legea educaţiei naţionale/ 1/ 2011) stipulează clar, fără echivoc, că „elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/ autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean, pe tot parcursul anului calendaristic”, finanţarea asigurându-se de la bugetul de stat.

Acuzații dure privind bugetul pe 2021

„Urmare aprobării, de către Parlament, a Legii bugetului de stat pe anul 2021, municipiile şi-au construit bugetele pe anul în curs plecând de la legislaţia în vigoare, respectiv de la asigurarea finanţării acestui capitol de cheltuieli de la bugetul de stat. Aprobarea acestei ordonanţe de către Guvernul României, prin care se încearcă modificare legislaţiei privind finanţarea de la bugetul de stat a transportului elevilor, prin OUG, după aprobarea bugetului în Parlament, este de natură să creeze dezechilibre bugetare pe care municipiile nu le pot asigura din surse proprii, punând în pericol chiar funcţionarea eficientă a sistemului de învăţământ preuniversitar la nivel naţional”, se mai arată în comunicatul respectiv.

Potrivit sursei citate, se încalcă unul dintre principiile autonomiei locale, conform căruia nu se pot transfera responsabilităţi către autorităţile locale fără asigurarea sursei de finanţare.

Sursă foto: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Informații articol
Despre autor
Claudiu Popa

Jurnalist, fotograf și țăran în timpul liber. Scriu, citesc și călătoresc, pe cât se poate, în pandemie și în viață. Mereu cu gândul la a fi informat, presa a devenit pentru mine mai mult un stil de viață decât un loc de muncă. Înțeleg importanța și chiar nevoia unei prezentări corecte și oneste a realității, într-o lume din ce în ce mai aglomerată și sufocată de idei și oameni care vor doar să își impună propriul punctul de vedere. Când nu scriu, îmi place să iau orașul la pas cu camera foto în mână. Din când în când, dacă beau destul vin, scriu poezii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.