CES a dat aviz negativ pe măsurile fiscale

CES (Consiliul Economic şi Social) a dat aviz negativ în legătură cu eliminarea prin ordonanţă de urgenţă a obligaţiilor de predictibilitate şi stabilitate ale Codului Fiscal.

„Măsurile de reducere a cheltuielilor sunt neconvingătoare. Guvernul şi-a propus să colecteze 100 de miliarde de lei (85%) din mediul privat şi doar 16 miliarde de lei (15%) din eficientizarea cheltuielilor publice. Ori, acest dezechilibru trebuie ajustat. Acoperirea deficitului bugetar prin măsuri de creştere a poverii fiscale pentru mediul economic privat s-a dovedit în trecut că a avut un efect contrar” se arată într-un document al insituției.

CES precizează că  după ce vor fi implementate măsurile fiscale veniturile la buget să scadă, în loc să crească. Creşterea fiscalităţii stimulează tendinţele evazioniste. Iar autorităţile statului s-au dovedit incapabile să ţină sub control fenomenele evaziunii şi muncii la negru.

Mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate şi stabilitate pentru o dezvoltare economică sănătoasă. Aceeași sursă scrie că restricţiile referitoare la facilităţile acordate IMM-urilor sunt nejustificate. Premisa de la care porneşte fundamentarea creşterii impozitului pe cifra de afaceri are la bază o ipotetică rată a profitului de 12,5%. Care s-ar realiza în medie în sectorul IMM-urilor, se spune în documentul citat.

Vor fi afectate firmele „cinstite”

CES susţine că supraimpozitarea microîntreprinderilor va împovăra microîntreprinderile care plătesc şi nu le va afecta pe cele care practică evaziunea fiscală.

„Impozitul de 3% pe venitul microîntreprinderilor nu se justifică sub nicio formă. Companiile vizate sunt IMM-uri, care sunt cele mai vulnerabile sunt şi aşa supuse de 3 ani la multiple şocuri. În general, acest tip de firme au un grad de capitalizare redus. Iar efectul celor propuse de proiect va fi că povara suplimentară asupra IMM va fi direcţionată către consumatori/beneficiari. Și automat se va reflecta în preţurile care vor creşte din nou” a comentat CES.

Sursa menționează că o creştere de taxe va diminua rentabilitatea IMM-urilor. Care ar putea fi nevoite să închidă sau să reducă activitatea. Inclusiv prin disponibilizări care vor reduce treptat încasările bugetare, existând riscul de insolvenţă şi faliment. Mai ales în condiţiile în care acest demers care se propune vine după efectele nefaste ale pandemiei. Peste care s-au suprapus multiplele crize în cascadă care sunt în derulare (război la graniţă, preţurile la energie şi combustibil etc). Şi societăţile cu activitate de export, scrie CES, vor fi în mod vădit dezavantajate. În concurenţa cu societăţi din ţări care nu au fiscalitate atât de împovărătoare. De asemenea, apare ca fiind nejustificat şi faptul că firme cu pierderi sunt puse în situaţia de a plăti un impozit pe profit care să fie la nivelul a 1% din cifra de afaceri. Aceste firme, şi aşa în situaţie dificilă, vor fi decapitalizate sau chiar trimise în insolvenţă.