Tesla a decis să divizeze acţiunile într-o proporţie de 5 la 1, în urma unei creșteri de aproape şase ori a valorii acţiunilor în acest an. Măsura va intra în vigoare de luni.

Tesla îşi permite să aibă o zi de scădere

„După o reacţie pozitivă puternică la divizarea acţiunilor, ai o ofertă de acţiuni şi o vânzare importantă de titluri făcută de un investitor. Oamenii marchează o parte din profituri după o creştere uriaşă”, a explicat Chaim Siegel, analist la firma Elazar Advisors. Conform celor spuse de acesta, Tesla îşi permite să aibă o zi de scădere.

Compania de administrare de fonduri Baillie Gifford & Co, unul dintre principalii acţionari ai Tesla, şi-a redus participaţia avută la producătorul auto la 4,25%, de la nivelul de 7,67% deţinut pe 31 decembrie, conform unui document depus la autorităţile de reglementare.

De asemenea, acţiunile Tesla au recuperat pe parcursul şedinţei bursiere de miercuri o parte din pierderi, fiind cotate în declin cu 5,8%. Declinul faţă de un maxim atins luni, de 498,32 dolari pe unitate, este de 11,4%.

Elon Musk: Tesla ar putea furniza baterii și altor producători auto

Directorul general al Tesla Inc, Elon Musk, a anunţat că firma americană este deschisă la acordarea de licenţe software şi furnizarea de baterii şi sisteme de propulsie, transmite Reuters, conform Agerpres.

Anterior, Tesla furnizase baterii pentru Mercedes şi Toyota, conform unor acorduri de parteneriat separate. Producerea de baterii este un domeniu în care analiştii şi oficialii din industria auto spuneau că Testa are un avantaj competitiv faţă de producătorii auto consacraţi.

„Tesla este deschisă la acordarea de licenţe software şi furnizarea de baterii şi sisteme de propulsie. Încercăm să accelerăm trecerea la energia sustenabilă, nu vrem să ne zdrobim concurenţii”, afirmă şeful producătorului de vehicule electrice, într-un mesaj postat pe Twitter.

În prezent, Tesla are o societate mixtă axată pe baterii cu Panasonic Corp şi îşi procură baterii de la grupul chinez CATL şi de la firma sud-coreeană LG Chem.

De asemenea, Tesla vrea să-şi construiască propria sa facilitate de producere a bateriilor la fabrica sa din Fremont, California.

Bateriile sunt cel mai scumpe şi mai importante componente ale vehiculelor electrice (EV).