Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizie de la Parchetul General. Ce se întâmplă cu fostul candidat la președinția României

Lovitură pentru Călin Georgescu. Decizie de la Parchetul General. Ce se întâmplă cu fostul candidat la președinția României

SURSA FOTO: Dreamstime - Călin Georgescu

Publicat de Iulian Luca la 26 mai 2025, 14:00

Fostul candidat la președinția României, Călin Georgescu, cunoscut pentru declarațiile sale controversate, va fi audiat marți, 27 mai, la Parchetul General. Ancheta vizează afirmațiile făcute într-o emisiune TV, unde a citat din Corneliu Zelea Codreanu, liderul Mișcării Legionare. Georgescu este în prezent sub control judiciar și are interdicția de a face propagandă legionară.

Călin Georgescu, audiat pentru declarațiile controversate în direct la TV

Călin Georgescu a intrat din nou în atenția publică și a autorităților după ce a rostit, într-o emisiune de la Realitatea Plus, un citat preluat din cartea „Pentru legionari”, semnată de Corneliu Zelea Codreanu. În emisiune, George Simion, prezent în studio, a reacționat aprobator și l-a completat pe Georgescu în timpul citatului.

Fragmentul citat în emisiune a fost: „(…) cel care se luptă chiar și singur cu o mână de viteji pentru neam și țara lui, și pentru Dumnezeu (…) nu va fi învins niciodată”.

Acest citat este foarte asemănător cu pasajul din cartea publicată de Codreanu în 1935: „Cel care luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu și neamul său, nu va fi învins niciodată”.

Reacția autorităților și posibila extindere a anchetei

Potrivit surselor G4Media, procurorul Marius Iacob, care instrumentează cazul, analizează posibilitatea extinderii anchetei pentru un nou act material, în urma apariției acestor declarații. Procurorul general Alex Florența a confirmat această informație.

Călin Georgescu este deja sub control judiciar, cu interdicția explicită de a promova idei legionare. Audierea programată pentru marți ar putea clarifica dacă afirmațiile recente încalcă aceste restricții.

judecator decizie justitie codul civil
SURSA FOTO: Dreamstime

Legătura lui Georgescu cu Mișcarea Legionară

Călin Georgescu a avut, în trecut, opinii publice favorabile față de Corneliu Zelea Codreanu și față de Ion Antonescu. În 2022, a fost retras de AUR de pe lista de propuneri pentru funcția de premier, după ce procurorii au deschis un dosar penal în urma acestor afirmații.

În declarațiile sale, Georgescu i-a descris pe Codreanu și Antonescu drept „eroi” și „martiri”. Mai mult, el a pus sub semnul întrebării faptele istorice legate de asasinarea lui Nicolae Iorga de către legionari, numind aceste relatări „mistificări ale istoriei”.

Declarațiile recente au fost criticate inclusiv pe plan internațional. G4Media a publicat scrisoarea unei supraviețuitoare a Holocaustului, Colette Avital, personalitate marcantă a diplomației israeliene, care i-a cerut premierului Benjamin Netanyahu să se distanțeze de candidatul George Simion, pe fondul sprijinului exprimat de acesta față de Călin Georgescu.

Mișcarea Legionară, fondată în anii 1920, este cunoscută pentru folosirea asasinatului ca armă politică și pentru crimele antisemite din perioada interbelică, inclusiv pogromul de la București. În România, promovarea mișcării legionare este considerată infracțiune conform legislației în vigoare.

Despre autor
Iulian Luca

Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.