‘În perioada 7-8 martie 2013, au fost efectuate controale tematice la nivel naţional în domeniile producţiei, colectării, procesării şi comercializării laptelui crud. Au fost verificate unităţile din sectorul laptelui şi au fost prelevate 1.076 de probe de lapte crud şi lapte pasteurizat, destinat comercializării directe către consumatorul final, precum şi probe de lapte destinat procesării ulterioare, în vederea obţinerii produselor lactate. Conform datelor centralizate la nivelul ANSVSA, au fost analizate, până la acest moment, 543 de probe. La 5 dintre aceste probe există suspiciunea depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină şi, conform procedurilor, au fost transmise probele către Laboratorul Naţional de Referinţă din cadrul Institutului de Igienă şi Sănătate Publică Veterinară pentru confirmare. Probele în care se suspicionează depăşiri ale limitelor admise pentru aflatoxina M1 provin de la 3 ferme de vaci de lapte şi de la 2 unităţi de prelucrare a laptelui’, se menţionează în comunicatul citat.

Potrivit ANSVSA, loturile de lapte suspectate sunt sechestrate până la sosirea buletinelor de analiză de confirmare, urmând după caz să fie iniţiată alerta prin SRAFF, iar loturile respective să fie distruse în cazul unor buletine pozitive sau să se ridice sechestrul, fiind declarate libere pentru comercializare, în cazul buletinelor negative.

În ceea ce priveşte loturile de lapte provenite din Ungaria, care erau suspectate a avea limite depăşite pentru aflatoxina M1, determinările de laborator au arătat că laptele din loturile incriminate nu prezenta depăşiri ale aflatoxinei M1, fapt pentru care laptele respectiv poate fi comercializat, mai arată comunicatul ANSVSA.

Pe de altă parte, ferma de vaci unde s-au constat depăşiri ale limitelor admise de aflatoxină în lapte este în permanenţă monitorizată de inspectorii Autorităţii Sanitar-Veterinare, prin examene de laborator.

‘Ca urmare a măsurilor dispuse de ANSVSA, de scoatere din alimentaţia bovinelor a furajelor contaminate şi administrarea unei raţii bazate pe materii prime care nu sunt contaminate, s-au înregistrat scăderi semnificative ale limitelor de aflatoxină, valorile apropiindu-se de cele admise’, precizează sursa citată.

Laboratoarele din reţeaua sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, acreditate RENAR pentru astfel de determinări, sunt aprobate şi verificate periodic de către structurile competente ale Comisiei Europene.

În perioada următoare ANSVSA va continua controalele oficiale la nivelul fermelor de vaci de lapte, centrelor de colectare a laptelui, unităţilor de procesare, automatelor pentru vânzarea directă a laptelui crud, pentru a împiedica pătrunderea pe piaţă a unor produse alimentare care pot pune în pericol sănătatea publică.

În cadrul Programului naţional oficial pentru controlul reziduurilor, numărul de probe pentru depistarea micotoxinelor din lapte este stabilit şi aprobat de Comisia Europeană, în funcţie de cantitatea de lapte produsă în România. Stabilirea numărului de probe se face în funcţie de producţia de lapte şi de neconformităţile descoperite în anii anteriori.

Controlul laptelui se face prin programe de autocontrol, care se realizează obligatoriu de către agentul economic şi prin controlul oficial, realizat de către autoritatea competentă (ANSVSA). Pentru programele de autocontrol, analizele se pot face în orice laborator autorizat.

În cazul în care o probă este dubioasă sau pozitivă se notifică obligatoriu ANSVSA iar inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor pun produsul sub sechestru (se identifică lotul şi se sechestrează până la emiterea buletinului de analiză de confirmare de către Laboratorul Naţional de Referinţă).

În situaţia în care se confirmă rezultatul pozitiv, se face o anchetă care se finalizează după ce s-a identificat cauza contaminării şi s-au luat măsuri de prevenire a contaminării şi aplicare unui probe program de recoltare probe pentru fiecare lot, al cărui cost este suportat de agentul economic.

Controalele ANSVSA au fost declanşate după ce, la începutul lunii martie, a fost constatată depăşirea limitelor admise pentru aflatoxină la probele de lapte prelevate de la o fermă, în cadrul programului de autocontrol. Probele de lapte au fost recoltate în data de 4 martie, iar în urma rezultatelor analizelor, în data de 5 martie, a fost declanşată alerta prin Sistemul Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje.

Toată cantitatea de lapte din care s-au prelevat probele, de 13.855 de litri, a fost sechestrată şi au fost stopate livrările de lapte crud către toate unităţile de procesare lapte şi vânzarea directă prin intermediul automatelor de lapte.

Având în vedere faptul că aflatoxinele sunt toxine produse de sporii ciupercilor din genul Aspergillus flavus şi Aspergillus parasiticus, care se dezvoltă în seminţe de oleoginoase, produse secundare de la fabricarea uleiului (şrot, tărâţe) şi cereale, s-a dispus prelevarea de probe din furaje şi transmiterea lor spre analiză.

Laptele poate conţine aflatoxine ca urmare a consumării de către animale a furajelor contaminate cu aflatoxine, iar acesta poate deveni periculos pentru sănătate, în condiţiile consumului unor cantităţi mari, pentru o perioadă îndelungată.
SURSA: Agerpres