Guvernul de la Londra caută pârghiile necesare pentru a restricționa circulația banilor dinspre și înspre Marea Britanie pentru a proteja economia în cazul în care euro va fi scos din circulație.
Oficialilor britanici le este teamă că, în cazul în care unul din state renunță la moneda unică, investitorii din țara respectivă, dar și dintr-o altă țară din zona euro, mai vulnerabilă, își vor transfera banii în alte colțuri ale lumii.
Conform scenariului, dacă fondurile ar ajunge în Marea Britanie, lira sterlină s-ar aprecia ceea ce ar putea distruge planurile executivului de la Londra de a reechilibra exporturile.

Recent, guvernul elvețian a trebui să intervină pentru a deprecia moneda națională astfel încât să protejeze economia.

Te-ar putea interesa și: