Livrările de oxigen medicinal îmbuteliat au crescut cu 450%. Un pacient în stare gravă are nevoie de o tonă de oxigen pe lună

Linde Gaz România este una dintre principalele firme care livrează oxigen medical în România. Într-un răspuns pentru news.ro, firma spune că cererea de oxigen a crescut foarte mult acum, față de perioada de dinaintea pandemiei de coronavirus.

„Linde Gaz România oferă unităţilor medicale partenere fie oxigen medicinal lichid, prin alimentarea rezervoarelor din curtea acestor unităţi, fie oxigen medical îmbuteliat, pentru transportul pacienţilor între secţii. Livrările de oxigen medicinal îmbuteliat au crescut cu 150 %, comparativ cu perioada similară a anului trecut (valul 3) şi cu circa 450% faţă de perioada pre-pandemică. Livrările de oxigen lichid s-au majorat cu 170% comparativ cu perioada similară a anului trecut (valul 3) şi cu 300% faţă de perioada pre-pandemică”, a transmis Biroul de presa al firmei Linde.

Probleme de infrastructură în spitale

Reprezentanții companiei mai spun că multe spitale au probleme de infrastructură, referindu-se la faptul că unitățile nu dispun de instalații adecvate pentru distribuirea oxigenului din stocator sau de prize suficiente, astfel încât toți pacienții să primească oxigen.

„Există, însă, probleme de infrastructură în multe spitale, care nu dispun de instalaţii adecvate pentru distribuţia oxigenului din stocator sau de prize suficiente pentru livrarea acestuia către pacienţi. Unele spitale nu dispun nici de stocatoare de oxigen. De asemenea, puţine unităţi medicale au surse secundare de alimentare, pentru acoperirea consumului în situaţii de criză, potrivit normativele europene în domeniu. În aceste condiţii, observăm o creştere a cererii de oxigen îmbuteliat, care ar trebui folosit în interiorul spitalelor doar pentru transportul pacienţilor de pe o secţie la alta sau în situaţii de criză. Livrările de oxigen îmbuteliat sunt limitate de numărul de butelii care pot fi încărcate şi de capacităţile de îmbuteliere din fabrici”, spun reprezentanţii firmei.

Aceștia au mai spus că toate contractele încheiate cu spitalele vor fi respectate, subliniind că au primit un număr mare de solicitări din partea altor spitale cu care nu au mai avut nicio relație contractuală în trecut.