Livrările de oxigen for fi însoțite de o mașină de poliție. Raed Arafat: Vor deschide drumul pentru ele

Raed Arafat a declarat vineri că a avut mai multe discuții cu firmele care livrează oxigen în România, precizând că s-a discutat despre problemele de livrare, problemele pentru lanţul de aprovizionare, capacitatea de livrare şi asigurare a oxigenului.

“Ieri dimineaţă, a avut loc o întâlnire la sediul Guvernului condusă de domnul prim-ministru cu companiile principale care livrează oxigen în România, discuţia fiind în mod deosebit despre problemele de livrare, problemele pentru lanţul de aprovizionare, capacitatea de livrare şi asigurare a oxigenului, care clar a crescut de mai multe ori în perioada pandemiei ca cerere din partea unităţilor sanitare. Pe lângă asta au mai fost discuţii pe ordinul care a fost dat ca să fie folosit oxigenul industrial sau tehnic în cazul în care oxigenul medicinal nu este disponibil. Asta fiind o soluţie identificată noi pentru a asigura oxigenul în continuare pacienţilor în anumite situaţii în care se întârzie cu livrare sau care nu este posibilă livrarea”, a afirmat şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.

Secretarul în cadrul MAI a mai spus că oxigenul industrial este fabricat pe aceeaşi linie de producţie cu oxigenul medicinal.

“O frază pe care am primit-o pe mail după mai multe discuţii şi cu ANMDM şi cu companiile fabricante şi vreau să citesc fraza respectivă: oxigenul industrial este fabricat pe aceeaşi linie de producţie şi folosind aceeaşi materie primă ca pentru oxigenul medicinal. Singura diferenţă constă în faptul că pentru oxigenul industrial nu completează şi nu păstrează toate înregistrările solicitate la medicament. Deci, trasabilitatea scade la oxigenul industrial comparativ cu oxigenul medicinal”, a explicat Arafat.

Soluții pe termen scurt

Raed Arafat a venit și cu câteva soluții pe termen scurt. Una dintre acestea este sprijinirea furnizorilor pentru obținerea certificatelor de forță majoră. Mai mult decât atât, șeful DSU mai spune că oxigenul medicinal va fi îmbuteliat şi în butelii albastre, în care se află de regulă oxigen tehnic.

“Pentru creşterea livrării de oxigen medicinal comprimat către spitale, producătorii autorizaţi de către ANMDM pentru fabricarea oxigenului medicinal vor putea pune la dispoziţie unităţilor sanitare oxigen medicinal, îmbuteliat în butelii albastre, adică creştem capacitatea îmbutelierii folosind şi buteliile albastre, nu numai cele albe. Noi suntem obligaţi într-o situaţie în care suntem sub presiune să găsim soluţii. De găsit motive pentru a spune nu e bine, nu vrem, nu convine, asta este cel mai uşor lucru, găsirea soluţiilor este un pic mai greu şi asumarea responsabilităţii pe soluţii, asta este şi mai greu. Asta este concluzia după discuţia cu cele trei firme furnizoare”, a precizat Raed Arafat.

Șeful DSU a mai spus că pot fi implementate și alte măsuri în perioada următoare.

“Transportul oxigenului, unde s-a stabilit de a sprijini companiile în timpul transportului chiar cu însoţire de maşină de poliţie pentru deschiderea drumului pentru ele, asigurarea în unele condiţii a conducătorilor auto autorizaţi din cadrul ministerelor, care au astfel de conducători auto. De exemplu, conducători autocisterne care au autorizaţie, să poate să transporte, să suplimenteze şoferii, dacă este lipsă de şoferi şi ridicarea temporară a  restricţiilor de transport în localităţi pentru că mi-au ridicat problema că nu pot intra în unele localităţi pentru că autorităţile locale au pus anumite restricţii între anumite ore, însă, pentru oxigen aceste restricţii vor trebui să fie ridicate ca să permită furnizorilor de oxigen să traverseze localităţile, să ajungă la spitale unde fie au de umplut stocatoarele, fie de livrat buteliile de oxigen”, a mai afirmat Arafat.