Lira sterlina trece prin cea mai lunga perioada de declin fata de dolarul american din ultimele patru decenii fapt care sporeste ingrijorarea analistilor cu privire la starea generala a economiei britanice.

Dupa ce inflatia a atins, de asemenea, niveluri record, si dupa publicarea, ieri, a raportului Eurostat care prezenta o crestere economica in ultimul trimestru al anului in curs aproape simbolica (0,2%) se pare ca starea generala a economiei britanie se deterioreaza in mod evident.

Astfel, lira sterlina s-a depreciat fata de dolar pentru a 11-a zi consecutiv, pe fondul speculatiilor privind o reducere a dobanzii de referinta, marcand cel mai lung declin al monedei britanice incepand din 1971.

Evolutia lirei a fost afectata si de declaratiile guvernatorului Bancii Angliei, Mervin King, potrivit caruia „se simte un curent rece in aerul economiei”.

Punand cap la cap toate aceste informatii, coroborate cu datele privind declinul economiilor Germaniei, Frantei si Italiei, asa cum rezulta din raportul Eurostat, rezulta un tablou de ansamblu al economiei europene „in nuante de negru”.

Sursa: Bloomberg