Liderul PSD Iași: S-ar putea înfiinţa un nou Institut de Medicină Cardiovasculară lângă Iași

Liderul PSD Iași: S-ar putea înfiinţa un nou Institut de Medicină Cardiovasculară lângă Iași

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Publicat de Cristina Pastia la 9 martie 2023, 20:19

Maricel Popa, liderul PSD Iași, a spus că a discutat joi, 9 martie, cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, despre construcția unui nou Institut de Medicină Cardiovasculară la Iași. Proiectul ar putea primi finanțare de la Banca Europeană de Investiții sau din Programul Operațional de Sănătate.

Într-un comunicat de presă, Maricel Popa a precizat că există susținere din partea Ministerului Sănătății pentru acest proiect, iar noul Institut de Medicină Cardiovasculară ar urma să fie construit în localitatea Miroslava, în apropiere de Iași.

„Am discutat astăzi cu ministrul Alexandru Rafila pe tema construirii Spitalului Regional de Boli Cardiovasculare de la Miroslava. Susţinem proiectul Institutului de Medicină Cardiovasculară de la Miroslava, construirea unui spital dimensionat în concordanţă cu nevoile, în care costurile să fie transparente şi calculate în mod corect în beneficiul pacienţilor.

Există în acest moment susţinere din partea Ministerului Sănătăţii pentru finanţarea noului institut din fonduri de la Banca Europeană de Investiţii sau prin Programul Operaţional Sănătate (POS)”, a declarat senatorul PSD.

Subiectul costurilor, unul controversat

Totodată, acesta speră ca revizuirea acestui proiect să fie făcută cât mai rapid şi ”să nu mai avem costuri de peste opt milioane de lei alocate consultanţilor de casă ai PNL Iaşi sau 21 de milioane de lei pentru asistenţă tehnică”.

”Comparativ, într-un proiect similar, cel al Institutului de Medicină Cardiovasculară din Bucureşti s-au propus zero lei costuri pentru consultanţă şi numai 0,64 milioane de lei pentru asistenţă tehnică.

De altfel, bugetul total propus de Consiliul Judeţean Iaşi pentru investiţie a fost de 1,47 miliarde de lei, în vreme ce pentru Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară de la Bucureşti s-au cerut numai 788 milioane de lei, aproximativ jumătate. Costul/pat propus era cu 200.000 de euro mai mare la Iaşi, ca la Bucureşti, iar costul pe metrul pătrat construit era cu 2.500 euro mai mare la Iaşi faţă de Bucureşti”, a adăugat Maricel Popa.

Politizarea acestui subiect trebuie respinsă

Potrivit acestuia, tentativele de politizare pe tema acestui proiect ar trebui respinse de la bun început.

”Am speranţa că lucrurile se vor calma şi liberalii vor înţelege că nu poţi să faci administraţie numai cu fumigene şi machete. Ieşenii au nevoie de proiecte realiste, fezabile şi de oameni dedicaţi administraţiei, nu de persoane preocupate de păstrarea libertăţii şi a unor vremelnice funcţii”, a mai spus liderul PSD Iași.

Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară de la Iaşi a figurat pe o listă de 42 de proiecte pentru a primi finanţare prin PNRR, dar în final proiectul nu a fost admis, ajungând pe o listă de rezervă.

Informații articol
Despre autor
Cristina Pastia

Am terminat Facultatea de Limbi și Literaturi Străine în cadrul Universității din București, engleză-germană. Mă consider o fire artistică, fiind dintotdeauna atrasă de poezie și de teatru. Colaborarea cu Capital am început-o în toamna anului 2022.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.