Chiar dacă licitația în vederea atribuirii celor 61 de licențe de transport, pe 6 ani, în Bucureşti şi în apropierea Capitalei, este tărăgănată din anul 2014, oficialii Ministerului Transporturilor au avut grijă să prelungească valabilitatea licențelor în fiecare an printr-o ordonanță de urgență. Mai mult, autoritățile locale și oficialii guveramentali nu duc la bun sfârșit transferul trasportului local de călători din curtea Ministerului Transporturilor în subordinea Primăriei Capitalei. Conform regulamentului european, transportul local de călători în zona București-Ilfov, este încadrat în rândul serviciilor economice de interes general și există obligația Uniunii Europene de a se stabili anumite relații contractuale între autoritățile publice și operatori. În prezent, nu există niciun contract între firmele de transport de călători în Bucureşti şi în apropierea Capitalei, încălcându/se astfel prevederile unui regulament European în vigoare din 2009. „În cazul operatorilor privați, atribuirea contractelor trebuie făcută prin licitație. Prevederile contractelor și anunțurile de organizare și licitație trebuie publicate obligatoriu în Jurnalul Oficial European cu cel puțin șase luni înainte de derularea procedurii. Toate aceste lucruri nu se întâmplă în regiunea București-Ilfov perpetuându-se o relație ambiguă. Atribuirea licențelor de traseu ar fi trebui să aibă loc până în primăvara anului 2014. Fiecare traseu înseamnă cel puțin 5.000 de euro/zi bani negri pentru că șoferii nu taie bilete”, ne-au declarat surse oficiale din domeniul transportului public bucureștean.

Nimeni nu verifică prețurile biletelor inexistente

Potrivit surselor citate, statul român pierde milioane de euro pentru că, „nimeni nu auditează prețurile cerute de operatori deși au monopol pe rutele operate. „Se pierd foarte mulți bani pentru că nimeni nu controlează modalitatea de înregistrare a veniturilor din bilete. Nicio autoritate nu controlează contractele de muncă ale șoferilor și perioadele de lucru, ceea ce se traduce prin taxe neplătite. Guvernul pierde bani pentru că economia este nefuncțională și oamenii sunt izolați sau utilizează sisteme de transport scumpe și inadecvate. Lipsa de transparență în licitațiile privind achiziționarea licențelor de transport înseamnă zeci de milioane de euro/anual evaziune fiscală”, ne-au precizat sursele citate.

Firmele de transport trebuie să aibă microbuze mai mari

Un studiu efectuat de Institutul de Cercerăti în Transporturi-INCERTRANS recomandă firmelor de transport să aibă autobuze mai mari și să scurteze intervalele de timp între mijloacele de transport. Specialiștii din INCERTRANS au cerut oficialilor Primăriei Capitalei să stabilească care stații RATB pot fi utilizate de transportul metropolitan și reclamă lipsa pucntelor de informare.

2014 este anul în care atribuirea licențelor de traseu ar fi trebuit să aibă loc

Principalele concluzii din studiu INCERTRANS

Nu sunt definite stațiile – transportul se desfășoară ca cel de tip taxi (maxi-taxi)cu opriri la solicitarea călătorilor fără a se ține cont de amplasarea stațiilor “oficiale”.

PMB trebuie să stabilească (printr-o hotărâre a Consiliului Local) care stații RATB pot fi utilizate de transportul metropolitan și nu doar terminalele.

Terminalele RATB utilizate și de transportul public metropolitan/județean ar trebui să aibă adăposturi pentru călători, sisteme de informare, toalete.

Nu există sisteme de informare a călătorilor asupra orarului de funcționare a curselor (cu excepția terminalului RATB de la Piața Presei Libere).

Majoritatea traseelor nu respectă orele de plecare stabilite prin licență, iar în unele cazuri nici numărul de curse.