Liber la schi în staţiunea gorjeană Rânca
De astăzi se poate schia pe cele trei pârtii din staţiunea Rânca, de dimineaţă fiind deschis oficial sezonul de schi, potrivit şefului Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.
Staţiunea gorjeană Rânca este, din acest sezon, mai bogată cu o pârtie, pe lângă cele două deja cunoscute, astăzi a fost dată în folosinţă şi o a treia.
„În ultimele zile s-a lucrat la amenajarea celor trei pârtii de la cota 1.600. Pe lângă cele două pârtii deja ştiute, de 550 metri, respectiv 600
De astăzi se poate schia pe cele trei pârtii din staţiunea Rânca, de dimineaţă fiind deschis oficial sezonul de schi, potrivit şefului Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu.
Staţiunea gorjeană Rânca este, din acest sezon, mai bogată cu o pârtie, pe lângă cele două deja cunoscute, astăzi a fost dată în folosinţă şi o a treia.
„În ultimele zile s-a lucrat la amenajarea celor trei pârtii de la cota 1.600. Pe lângă cele două pârtii deja ştiute, de 550 metri, respectiv 600 metri lungime, a mai fost amenajată încă una de 200 metri. Ne aşteptăm la o adevărată avalanşă de turişti, începând cu acest week-end”, a declarat Sabin Cornoiu.
Totuşi, sfatul şefului Salvamont pentru turişti este să nu plece în drumeţii fără echipament corespunzător şi pe trasee necunoscute sau nemarcate şi, cel mai important, să anunţe atunci când pleacă.
În prezent, la Rânca nu mai ninge, iar temperatura este de aproximativ minus 19 grade Celsius. Stratul de zăpadă în staţiune măsoară aproximativ 35 de centimetri, iar pe drumul de acces în staţiune – DN 67C, între oraşul Novaci şi Rânca – este de circa 3 centimetri.
SURSA: Agerpres
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.




