Suntem la mila lui Dumnezeu ori de câte ori vorbim de sectorul agricol. An de an, fermierii îşi construiesc planurile şi investesc pentru a avea producţii bune, însă vremea le poate da peste cap toate calculele. Deocamdată este prematur să se facă estimări în ceea ce priveşte pagubele produse culturilor agricole din cauza temperaturilor scăzute şi a vremii nefavorabile din ultimele zile, a spus ministrul Agriculturii, Petre Daea, care a menţionat că ploile care au cuprins toată ţara în această perioadă sunt benefice pentru sol şi plante. „Abia după ce vor trece aceste fenomene se iau probe din teren, se analizează, se vede gradul de afectare şi efectul la nivelul ţării. Din păcate, agricultorii ţării româneşti întotdeauna lucrează sub zodia riscurilor”, a declarat, Petre Daea.

Producătorii din comuna Chablis, din Franța, nu au stat pe gânduri și au aprins mii de torțe pe câmp, pentru a-și proteja butucii de viță de vie de frig.

Metoda folosită de francezi este una meticuloasă, dar eficientă și duce la salvarea producției, fie că vorbim despre pomi, fie că se aplică pentru vița de vie, și se referă la încălzirea aerului din livadă.

Pe Facebook au fost publicate mai multe fotografii care arată cum au acționat francezii, cu mențiunea: „În podgoriile din Chablis, noaptea asta, bărbaţi şi femei au luptat cu Mama-Natură…! În speranţa că nu sunt prea afectate…” (sursa Titouan Rimbault Photographe – Auxerre)