De la 1 iunie 2003, clasa business pe zborurile europene va fi desfiintata si inlocuita cu clasa select. Serviciile oferite pe clasa select vor fi similare cu cele de la business, insa numarul scaunelor in avion va fi mai mare pe anumite tipuri de aeronave. In plus, KLM va reduce tariful biletelor in functie de fiecare piata; astfel, pe piata olandeza reducerea va fi de 5 pana la 13%. Cu alte cuvinte, mai multe scaune in avion vandute la un tarif mai mic inseamna automat mai multi pasageri.
In plus, pe langa clasa economy va aparea si clasa base, cu tarife mici si servicii pe masura. De exemplu, pentru a beneficia de un bilet ieftin la clasa base trebuie sa faceti rezervarea cu cel putin 14 zile inainte si nu puteti anula sau reprograma calatoria.
Insa tocmai acest tip de bilet, pentru care pasagerul plateste putin si beneficiaza de servicii minime, s-a bucurat de mare succes in Europa. Companii aeriene ca EasyJet si Ryanair, care opereaza numai in Europa Centrala si de Vest, concureaza puternic cu marile companii prin tarifele lor extrem de joase. E adevarat, pe zborurile lor nu se ofera nici mancare si nici ziare la bord, iar o cursa pierduta nu poate fi reprogramata, dar raportul dintre calitatea serviciilor si tarif, precum si dintre cheltuieli si costuri este foarte bun. Asa se explica faptul ca numarul lor de pasageri creste in acelasi timp cu profitul, iar marile companii pierd teren din ce in ce mai mult.
„In Romania va fi mentinuta deocamdata clasa business – in aeronavele cu care operam pe ruta Bucuresti-Amsterdam configuratia scaunelor nu poate fi schimbata – iar pe clasa economy si base tarifele vor fi mai
mici cu aproximativ 50 de dolari”, precizeaza Alexandru Dobrescu, country manager KLM Romania. Deocamdata, scaderea traficului nu a afectat KLM Romania, care se mentine pe locul doi, cu o cota de piata de peste 10% – primul loc fiind detinut de Tarom, si un trafic de peste 200 de pasageri pe zi. Piata romaneasca va fi influentata puternic de preconizata intrare a companiei Easyjet in Ungaria, in ultimul trimestru al lui 2003. Romanii din Ardeal, care deja prefera sa zboare din Budapesta datorita tarifelor convenabile oferite de Malev si distantei mai mici fata de Europa de Vest, vor fi cu siguranta atrasi de tarifele substantial mai mici practicate de Easyjet.
Oficialii KLM spera ca dupa lansarea noului pachet de servicii, traficul european va creste cu 10%, ceea ce va duce la consolidarea pozitiei companiei in Europa. Restructurarea este menita sa limiteze pierderile uriase, care in anul fiscal 2002, incheiat in martie a.c., s-au ridicat la 186 milioane de euro. Cifra a depasit chiar si estimarile analistilor, care anticipau o pierdere de 123 milioane de euro. Este al doilea an succesiv pe care KLM il incheie in pierdere, dupa ce anul fiscal 2001, marcat de atentatele din septembrie 2001 din SUA, s-a soldat cu pierderi de 156 milioane de euro.
Cea mai recenta problema a industriei aeriene, epidemia de SARS, a afectat, evident, si KLM, astfel ca in martie traficul in zona Asia-Pacific a scazut cu 24%, iar grupul olandez a fost nevoit sa-si diminueze capacitatea cu 3%, dupa anularea curselor catre Beijing si Hong-Kong.
Intr-o situatie similara se gaseste Lufthansa, cel de-al treilea operator european. Compania germana de transport aerian a raportat o pierdere operationala aferenta primului trimestru al anului de 415 milioane de euro si a anticipat ca va incheia anul 2003 in pierdere. Mai putin afectata de atentatele din 2001, Lufthansa avea in perioada similara din 2002 un profit operational de 12 milioane de euro. Iata insa ca evenimentele recente au cauzat pierderi mai mari. Saptamana trecuta, Lufthansa a anuntat ca traficul pe aprilie s-a diminuat cu 2,8%, in timp ce traficul pe zona Asia-Pacific a resimtit un declin major, scaderea fiind de 20%. Pentru a diminua pierderile, conducerea Lufthansa a redus programul angajatilor sai si a scos din activitate 70 de avioane.

Reduceri operate in primul trimestru al anului 2003

Delta                12% din zboruri
Northwest Airlines        12% din zboruri si 4.900 de angajati
American Airlines        6% din zboruri in aprilie
Air Canada            3.600 de angajati
United Airlines        3.400 de angajati
Continental Airlines        1.200 de angajati
British Airways        4% din capacitate in aprilie si mai
Finnair             1.050 de angajati
KLM                7% din capacitate
Air France             7% din zboruri
Iberia                3% din zboruri in aprilie
Singapore Airlines         8% din servicii
Qantas                1.000 de angajati