Klaus Iohannis, discuție cu Thierry Breton. Șeful statului a subliniat importanța susținerii sistemului medical

Potrivit Adminsitrației Prezidențiale, șeful statului a mai spus că vaccinul anti-COVID este instrumentul principal de luptă împotriva acestei boli.

„În cadrul întâlnirii, au fost discutate subiecte de pe agenda curentă a Uniunii Europene, precum procesul de vaccinare împotriva COVID-19, consolidarea Pieţei Interne a Uniunii şi securitatea cibernetică. Preşedintele României a exprimat aprecierea faţă de sprijinul Comisiei Europene în ceea ce priveşte gestionarea crizei sanitare şi a menţionat că pandemia de COVID-19 încă implică multe provocări, pledând în acest sens pentru continuarea coordonării acţiunilor statelor membre şi menţinerea unităţii la nivelul Uniunii Europene. În ceea ce priveşte situaţia epidemiologică din România, preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat importanţa continuării accelerate a campaniei de vaccinare, vaccinul fiind instrumentul principal de luptă împotriva infectării cu SARS-CoV-2”, arată comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.

Este importată susținerea sistemului sanitar

În cadrul întâlnirii, președintele a mai spus că este importantă susținerea sistemului sanitar pentru a putea face față presiunii la care este supus din cauza situației pandemice actuale.

Într-o altă ordine de idei, Klaus Iohannis a subliniat că este importată și întârirea procedurilor de management al persoanelor depistate pozitiv cu coronavirus, în vederea gestionării următoarelor valuri ale pandemiei.

„De asemenea, în cadrul discuţiilor, preşedintele Klaus Iohannis a reiterat angajamentul puternic al României de a participa la consolidarea integrării proiectului european.  În acest sens, Preşedintele României a pledat pentru menţinerea unităţii şi solidarităţii statelor membre. În ceea ce priveşte securitatea cibernetică, preşedintele Klaus Iohannis şi comisarul Thierry Breton au evidenţiat necesitatea acordării unei atenţii adecvate problemelor de securitate legate de viitorul mediu digital, unde aspectele de securitate cibernetică şi abordarea dezinformării reprezintă priorităţi majore. Astfel, preşedintele Klaus Iohannis a menţionat că ţara noastră se angajează să asigure operaţionalizarea Centrului european de competenţe privind securitatea cibernetică, găzduit de România, subliniind importanţa dialogului constant şi al colaborării la nivelul Comisiei Europene în acest sens”, mai indică sursa citată.

Thierry Breton a apreciat implicarea lui Klaus Iohannis

De cealaltă partă, Thierry Breton, comisarul european pentru Piaţa Internă, a apreciat implicarea şefului statului  în eforturile comune de consolidare a proiectului european.

„De asemenea, Thierry Breton a menţionat că vor continua eforturile la nivelul Comisiei Europene în ceea ce priveşte gestionarea pandemiei de COVID-19 şi a pledat pentru utilizarea în mod corespunzător de către statele membre a instrumentelor şi a mecanismelor create în cadrul Uniunii. Comisarul Thierry Breton a evidenţiat că la nivelul UE se depun eforturi considerabile în ceea ce priveşte prevenirea şi contracararea dezinformării, inclusiv în mediul on-line, precizând că partajarea informaţiilor şi schimbul de bune practici între statele membre constituie aspecte esenţiale în acest sens”, se arată în comunicatul de presă trimis de către Administrația Prezidențială.