Klaus Iohannis, față în față cu Joe Biden. Președintele a participat la recepţia oferită în onoarea şefilor de stat prezenţi la Adunarea Generală ONU

Președintele Klaus Iohannis se află în SUA, unde conduce delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), de la New York.

„Alături de Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, și Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Jill Biden, cu prilejul recepției oferite, la New York, în onoarea Șefilor de delegații prezenți la cea de-a 77-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite”, a scris Klaus Iohannis pe Facebook.

Mesajul transmis de președintele Klaus Iohannis

De asemenea, preşedintele României a afirmat, la întâlnirea cu membri ai comunităţii româneşti de pe Coasta de Vest a SUA, că românii şi Guvernul României se implică în mod activ, iar economia creşte.

„România este într-o situaţie, pe de o parte, extrem de complicată din motive legate de războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei,  pe de altă parte, cred că este bine să se ştie că românii şi Guvernul României nu stau degeaba, se implică , muncesc şi, în mod, pentru mulţi surprinzător, pentru mine, natural, România merge bine şi economia românească creşte. Este o veste foarte, foarte pozitivă”, a transmis Klaus Iohannis.

De asemenea, Klaus Iohannis a afirmat că, în ceea ce priveşte crizele cu care ne confruntăm în România suntem într-o situaţie în care nu am fost de mult, „este criză, peste criză, peste criză” şi totuşi „ne descurcăm”.

„Împreună cu Guvernul am reuşit să ţinem preţurile la un nivel rezonabil. Putem să garantăm românilor din ţară că la iarnă nu vor trebui să stea în frig şi în întuneric, cu toate că situaţia este complicată. Am vrut să vă descriu aceste lucruri pentru ca să înţelegeţi că avem o situaţie care, pe de-o parte este plină de dificultăţi, pe de altă parte este plină de oportunităţi şi doar ingeniozitatea şi inventivitatea şi hărnicia românilor fac ca în toate aceste crize să avem totuşi, surprinzător, o creştere economică. Şi, în mod nesurprinzător, această inovativitate, ingeniozitate şi hărnicie fac ca şi dumneavoastră să o duceţi bine aici”, a subliniat preşedintele Iohannis.

Acesta a precizat și că războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei este cauza crizelor cu care ne confruntăm.

„Am menţionat războiul dus de Rusia împotriva Ucrainei. Este cauza tuturor crizelor cu care ne confruntăm, şi criza energetică, criza alimentelor şi, într-o oarecare măsură, criza economică cu care ne confruntăm în Europa. Este complet neaşteptat, este tragic că avem iarăşi un război în Europa şi speranţa noastră este că acest război nu va escalada. Aici sunteţi oarecum departe de aceste orori, noi suntem foarte aproape. România are, dintre toţi aliaţii NATO, cea mai lungă graniţă comună cu Ucraina şi noi credem că este corect, este moralmente corect, este etic corect să ajutăm Ucraina, şi o facem în toate planurile”, a subliniat Klaus Iohannis.

Iohannis s-a referit şi la parteneriatul strategic cu SUA, care împlineşte anul acesta 25 de ani, adăugând că „şi datorită sprijinului american România este în NATO”. Acesta declarat că sunt foarte multe firme din Statele Unite care activează în România, dar sunt încă, din păcate, foarte puţine firme româneşti care activează în Statele Unite, „dar poate aici mai e loc de dezvoltare”.

„Am încheiat un parteneriat cu Statele Unite ale Americii şi cu alţi parteneri importanţi pentru dezvoltarea unor reactoare nucleare, dar nu dintre cele obişnuite cum le cunoaştem, ci aşa numitele reactoare modulare mici, este o tehnologie nouă, sunt reactoare care pot fi realizate în zone mai mici şi care pot fi folosite foarte flexibil. În România se va realiza primul reactor de acest tip din Europa, nu din Europa de Est – din Europa.

Este o mare realizare şi credem că în câţiva ani vom beneficia de această tehnologie într-un mod special, anume acestea vor fi produse în România pentru a fi folosite şi în alte ţări. (…) Şi în încheiere, cea mai bună parte a acestui Parteneriat Strategic sunt oamenii, fără oameni nimic nu este. Comunitatea românească din Statele Unite ale Americii este o punte extraordinar de importantă între România şi Statele Unite ale Americii. Sunteţi dumneavoastră şi vă mulţumesc!”, a adăugat preşedintele.