Klaus Iohannis a primit-o, marţi, 1 noiembrie, la Palatul Cotroceni pe Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită la Bucureşti. Discuţiile au vizat măsurilor consistente de sprijin din partea României pentru amortizarea crizei energetice din Republica Moldova.

„Întrevederea cu Preşedintele Republicii Moldova a avut loc într-un context regional complex, marcat atât de perpetuarea efectelor economice, sociale şi umanitare ale continuării agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei, cât şi de progresele semnificative pe calea integrării europene a Republicii Moldova ca urmare a obţinerii statutului de stat candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.”, a informat Administrația Prezidențială a României.

Discuțiile s-au concentrat pe măsurile de sprijin din partea română în domeniul energiei

„Consultările politice ale Preşedinţilor Klaus Iohannis şi Maia Sandu au vizat consolidarea cooperării bilaterale excelente şi substanţiale la nivel politic, economic şi sectorial şi avansarea proiectelor comune de interes strategic în domeniile energiei, transporturilor, sănătăţii, educaţiei sau societăţii informaţionale. Discuţiile s-au concentrat, cu prioritate, asupra măsurilor consistente de sprijin din partea României pentru depăşirea crizei energetice din Republica Moldova. Preşedintele Maia Sandu a adresat mulţumiri pentru măsurile prompte adoptate de către România pentru facilitarea furnizării de electricitate, gaze naturale, păcură şi lemne de foc pentru cetăţenii Republicii Moldova.

De asemenea, Preşedintele Republicii Moldova a prezentat demersurile autorităţilor de la Chişinău privind asigurarea furnizării de gaze naturale în regim de urgenţă, în vederea acoperirii consumului pentru lunile de iarnă, din surse alternative celei ruseşti şi a solicitat continuarea sprijinului României”, se precizează în comunicatul oficial.

„Preşedintele Klaus Iohannis a exprimat sprijinul pentru demersurile autorităţilor de la Chişinău de reformare a sistemului energetic al Republicii Moldova, în conformitate cu angajamentele asumate în relaţia cu Uniunea Europeană. Preşedintele României a salutat creşterea cu 41% a schimburilor bilaterale de mărfuri în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021.

Preşedintele Klaus Iohannis a mai evidenţiat demersurile ţării noastre în domeniul asistenţei pentru Republica Moldova, atât prin acordarea de sprijin bugetar direct, cât şi în parteneriat cu partenerii europeni, sub egida Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, lansate de România, Franţa şi Germania”, a relatat Administraţia Prezidenţială.