Foarfeca lui Ronaldo a prăbuşit acţiunile Juventus la minimul ultimelor opt luni

Foarfeca lui Ronaldo a prăbuşit acţiunile Juventus la minimul ultimelor opt luni
Publicat de Valentin Gros la 4 aprilie 2018, 15:31

Acţiunile clubului Juventus Football Club SpA au coborât miercuri la cea mai scăzută valoare din ultimele opt luni, după ce echipa italiană a fost învinsă acasă de Real Madrid în prima manşă a sferturilor de finală a Ligii Campionilor, golul al doilea fiind marcat de Cristiano Ronaldo din foarfecă de la aproximativ 12 metri, informează Bloomberg.

La bursa de la Milano, acţiunile Juventus Football Club SpA au înregistrat miercuri o scădere de până la 7,9%, ceea ce a dus titlurile acestei echipe de fotbal controlate de familia Agnelli la cel mai scăzut nivel de după luna august 2017 şi evaluând clubul din Torino la 633 milioane euro. Acţiunile Juventus, care au pierdut 18% din valoare de la începutul anului, au înregistrat cea mai mare scădere din cele 22 de titluri regrupate în indicele STOXX Europe Football Index. 

În urma eşecului înregistrat marţi seara, în prima manşă a sferturilor de finală, juventinii au şanse mici de a ajunge în semifinalele Ligii Campionilor, ceea ce i-ar garanta un bonus suplimentar de la UEFA în valoare de cel puţin 7,5 milioane euro. 

Potrivit estimărilor, Liga Campionilor va genera în acest sezon venituri în valoare de 1,27 miliarde euro, banii care vor fi împărţiţi între cluburile participante. 

Familia Agnelli, care deţine clubul de fotbal Juventus de peste 90 de ani, controlează de asemenea şi constructorii auto Ferrari NV şi Fiat Chrysler Automobiles N.V. Compania holding Exor NV deţine 64% din acţiunile Juventus iar Andrea Agnelli, vărul directorului general de la Exor, John Elkann, este preşedintele lui Juventus din 2010. 

AGERPRES

Informații articol
Publicat în: Economie
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.