Jose Mourinho negociază cu o forță după ce a refuzat petrodolarii arabilor

Jose Mourinho negociază cu o forță după ce a refuzat petrodolarii arabilor

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Cătălin Sandu la 22 ianuarie 2024, 15:24

Plecat de la AS Roma, unde a avut un sezon dezastruos, Jose Mourinho este dorit de o altă mare forță din Serie A. Lusitanul este aproape să preia campioana în exercițiu.

Jose Mourinho a fost surprins la Barcelona

La vârsta de 60 de ani, Jose Mourinho se află în prezent fără un contract. El a fost demis de AS Roma din cauza rezultatelor nefavorabile. Cu toate acestea, antrenorul portughez nu se confruntă cu lipsa de oferte și a primit deja mai multe propuneri pentru a-și continua cariera în antrenorat.

Supranumit cândva „The Special One”, Mourinho a declinat oferta primită de la Al-Shabab. Tehnicianul portughez este în prezent în negocieri cu o altă echipă din Serie A. Acestea sunt informațiile date publicității de către cotidianul The Times.

Jose Mourinho a fost surprins de jurnaliști după aterizarea sa, zilele trecute, în Barcelona. Când a fost întrebat dacă intenționează să devină noul antrenor al Barcelonei, portughezul a negat acest zvon.

Cu toate acestea, atunci când jurnaliștii au insistat cu privire la posibilitatea semnării unui contract cu Barcelona, Mourinho s-a rezumat să răspundă cu un zâmbet. Apoi, și-a continuat drumul spre ieșirea din aeroport.

Nu este impresionat de banii din Golf

Mourinho nu pare interesat să-și continue cariera în zona Golfului. Mirajul petrodolarilor, care atrag tot mai tare în ultima perioadă în lumea fotbalului, pare să nu-l fi atins și pe portughez. Surpriza vine acum.

Tehnicianul portughez urmează să se întâlnească în această săptămână cu președintele lui Napoli, Aurelio De Laurentiis, pentru a discuta despre posibilitatea unei colaborări. Negocierile vor fi intermediare de Jorge Mendes, agentul lui Mourinho. Portughezul preferă să rămână în Italia și pare să fie tentat să aleagă să antreneze o altă echipă importantă.

Nici Napoli nu traversează o perioadă bună și ocupă în prezent locul 9 în Serie A. Campioana este departe de forma pe care o avea sezonul trecut. După despărțirea de Luciano Spalletti, Napoli a avut deja un schimb de antrenori în actuala stagiune. A fost concediat Rudi Garcia la mijlocul lui noiembrie. În locul său a fost numit Walter Mazzarri.

Fostul antrenor al Romei pare să fi uitat de declarațiile pe care le-a făcut în februarie 2010, când îl ironiza pe proprietarul clubului de pe Stadio Diego Armando Maradona. „Nu mă vrea De Laurentiis? Nu are bani să mă ia!”.

Informații articol
Despre autor
Cătălin Sandu

Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.