Președintele rus, Vladimir Putin, nu a obţinut nimic semnificativ la discuțiile purtate în Iran, cu excepția faptului că a fost umilit. Aceste aprecieri au fost făcute de Vadim Denisenko, un consilier al ministrului de interne ucrainean.

Potrivit lui Vadim Denisenko, a fost vorba doar despre umilire, deoarece, pentru prima dată în ultimii ani, Putin a mers la negocieri fără a avea un avantaj clar.

„A mers acolo ca petiționar” – a precizat oficialul din Ucraina, adăugând că liderul rus nu a obţinut nimic nou și nu a primit nimic.

„Se pare că singurul său atu – influența pe care o are în Siria – a trebuit să îl schimbe cu promisiuni mitice că va ajuta în legătură cu embargoul asupra tehnologiilor (des el nu are aşa ceva). Până acum, acestea sunt doar promisiuni” – a subliniat Denisenko.

Jocul lui Putin cu care șantajează Europa

Consilierul a explicat că jocul principal al lui Putin constă în petrol și gaze, cu care va șantaja Europa.

„Deocamdată, Europa rezistă. Al doilea joc principal al lui Putin – criza refugiaților, care, din cauza problemelor alimentare, este încă în stadiul de negocieri (eventual, o imitație a unor negocieri). Este puţin probabil ca Putin să recurgă la un gest de bunăvoință privind exportul de cereale ucrainene dacă va nu primește ceva în schimb. Deocamdată, nu înțelegem ce ar putea obține” – a scris Denisenko pe o reţea socială, citat de agenția de presă RBC.

Vizita în Iran nu a însemnat doar umilință, ci și isterie

În plus, potrivit consilierului, pentru Vladimir Putin, vizita în Iran nu a însemnat doar umilință, ci și isterie. „Faptul că Putin, Sluţki (Leonid Sluţki, președintele Comisiei pentru Afaceri Internaționale din Duma de Stat, n.r.) şi Uşakov (Iuri Uşakov, consilier prezidenţial rus, n.r.) au început să vorbească simultan despre negocieri înseamnă un singur lucru – Putin și-a dat seama de profunzimea problemei și este isteric. Trebuie să accelereze procesele de încheiere a războiului” – notează Denisenko.

Acesta a vorbit și despre amenințările nucleare ale Rusiei.

„Voi repeta ceea ce am scris și am spus de multe ori: (Vladimir Putin, n.r.) nu va utiliza nicio armă nucleară pentru a pune capăt războiului. În primul rând, acesta este un laș și, în al doilea rând, un astfel de pas îl va izola. Mai multe arme occidentale pentru noi și totul va fi bine” – a conchis Vadim Denisenko.