Cea mai călduroasă zi din lume s-a înregistrat pe 6 iulie, iar cele mai fierbinți 23 de zile înregistrate vreodată au fost toate în această lună, potrivit serviciului Copernicus Climate Change Service. De altfel, șeful ONU, Antonio Guterres, a declarat că planeta intră într-o „eră de fierbere globală”.

Luna iulie 2023 bate recordurile de temperatură

Temperatura medie provizorie pentru primele 25 de zile ale lunii este de 16,95 grade Celsius, ceea ce depășește cu mult cifra de 16,63 grade pentru întreaga lună iulie 2019. De asemenea, trebuie menționat că în China s-a înregistrat un nou record național de temperatură, termometrele indicând 52,2 de grade Celsius pe 16 iulie.

„Vorbim de recorduri și ne așteptăm la noi recorduri! Dacă este vorba de aceste temperaturi care au adus valuri de căldură în America de Nord, în Europa de Sud, dar și în Asia.

Este vorba de o depășire a recordurilor, nu cu o valoare relativ mică, ci vorbim de valori cu însemnătate mult mai mare, ceea ce ne arată că avem de a face cu accelerarea încălzirii globale pentru că există un studiu recent care arată că toate aceste recorduri și valuri de căldură nu ar fi fost cu putință fără să avem contribuția semnalului încălzirii globale care aduce mai multă căldură în sistemul climatic și vapori de apă în același timp, din cauza emisiei gazelor cu efect de seră prin activitățile umane.

Anul acesta ar putea fi unul din cei mai calzi ani, nu este foarte sigur că ar putea depăși 2016, pentru că fenomenul El Nino este la început, în stadiul de dezvoltare, iar anul viitor va fi în stadiul matur și cu siguranță șansele să avem depășiri și mai mari ale temperaturii medii globale vor fi foarte mari.

Vorbim de necesitatea de a face față acestor fenomene extreme pentru că aceste creșteri pot fi gestionate mai ușor.

Dar încălzirea globală nu este uniformă, nici în spațiu nici în timp.

Avem regiuni cu furtuni puternice, în același timp avem regiuni învecinate cu valuri de căldură foarte puternice”, a spus Roxana Bojariu, climatolog, la Antena 3 CNN.

Ar putea fi cea mai caldă din ultimele zeci de mii de ani

În timp ce luna iulie 2023 va fi probabil cea mai caldă din toate înregistrările care datează de aproximativ 150 de ani, unii cercetători cred că temperatura finală ar putea fi cea mai ridicată din ultimele zeci de mii de ani.

Pentru a calcula aceste cifre, oamenii de știință folosesc înregistrări precum aerul prins în carotele de gheață polară sau sedimentele din adâncurile oceanului. Acestea captează un indicator al climei din acel moment.

Pe baza acestor dovezi, deși oamenii de știință nu pot preciza lunile specifice, ei pot aprecia că ultima dată când lumea a fost la fel de caldă a fost acum 120.000 de ani, atunci când nivelul mării era cu aproximativ 8 metri mai mare decât în prezent.