O slujbă pentru fostul om politic a fost programată, miercuri, la ora locală 15 (ora 16 în România), la Domul din Milano Meloni, președintele italian Sergio Mattarella și Matteo Salvini, șeful formațiunii de extremă-dreapta Liga, au fost nominalizați de presa italiană și europeană printre liderii politici care și-au anunțat participarea la ceremonia de la Domul din Milano.

Totodată, o prezență inedită la eveniment a fost cea a prim-ministrului Ungariei, Viktor Orban, pe care CNN l-a numit „premierul de extremă dreapta” (the far-right Hungarian prime-minister, n.r.). Ulterior, textul de pe site a fost modificat în „liderul ungar Viktor Orban”.

Vladimir Putin nu a putut fi prezent

Vladimir Putin a fost marele absent al manifestării, el fiind vizat de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională. Din acest motiv nu a putut să ia parte la slujba funerară oficiată pentru Berlusconi.

„Îl iubiți sau îl urâți, trebuie să recunoașteți că era o forță a naturii”, a declarat, miercuri, despre Berlusconi fostul premier de stânga Matteo Renzi.

Înaintea slujbei religioase, presa a remarcat prezența unor mari coroane de flori în culorile drapelului italian, amplasate lângă catedrală, precum și preparativele de securitate. Presa italiană a estimat la 20.000 numărul celor doritori să-l conducă pe ultimul drum pe cel mai longeviv premier din istoria postbelică a țării.

Drapelele au fost coborâte în bernă

Pe lângă cariera politică și afacerile în mass-media și sport, evaluate recent la peste 7 miliarde de dolari, Silvio Berlusconi și-a pus amprenta asupra epocii contemporane și prin comentariile sale fără perdea la adresa unor lideri internaționali.

Trebuie spus că începând de luni, drapelele au fost coborâte în bernă pe toate clădirile publice, în semn de omagiu, iar Parlamentul italian și-a suspendat lucrările timp de trei zile. În ziua slujbei funerare – miercuri – Guvernul a decretat zi de doliu național.

Prima dată când Italia ia o astfel de decizie

Presa internațională remarcă faptul că este prima dată când o astfel de măsură este luată în Italia la moartea unui fost premier.

Decizia a fost criticată de adversarii politici care continuă să se lupte cu Berlusconi și după moarte și care l-au acuzat, de-a lungul timpului de corupție și de adoptarea unor legi menite să-i protejeze interesele. Între aceștia, senatorul Andrea Crisanti, care s-a declarat ferm împotriva unor astfel de onoruri naționale pentru „cineva care nu a avut niciun respect pentru stat”.

„După slujba de la Domul din Milano, trupul neînsuflețit al lui Silvio Berlusconi va fi incinerat, conform dorinței exprimate de familia fostului premier.

Urna funerară va fi depusă la Villa Arcore, unde mama și sora fostului om politic au parte de odihna veșnică”, transmite corespondentul Antena 3 în Italia.