Calendarul complet al funeraliilor lui Ion Iliescu. Când pot merge românii la catafalc, la Palatul Cotroceni
SURSA FOTO: Colaj Capital/Inquam Photos
Funeraliile de stat în memoria lui Ion Iliescu, primul președinte al României după Revoluția din 1989, vor avea loc în zilele de 6 și 7 august 2025. Trupul neînsuflețit va fi depus în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, unde cetățenii pot aduce un ultim omagiu. Înmormântarea se va desfășura joi, în Cimitirul Ghencea 3, într-un cadru restrâns. Ceremoniile sunt organizate în baza unui program oficial aprobat de autorități. Accesul publicului va fi permis doar în anumite intervale și cu respectarea unor reguli stricte.
Ceremoniile în memoria lui Ion Iliescu vor dura două zile
Calendarul oficial al evenimentelor a fost stabilit de Guvernul României împreună cu familia fostului președinte Ion Iliescu. Ceremoniile se vor desfășura miercuri și joi, în capitală, cu momente programate atât pentru oficiali, cât și pentru cetățeni. Autoritățile au anunțat că înmormântarea va avea loc în ziua de joi, într-un cadru restrâns, la Cimitirul Militar Ghencea III.
Miercuri, 6 august, cortegiul funerar va porni la ora 08:30 de la Spitalul „Agrippa Ionescu” și va urma un traseu stabilit dinainte, care include: Strada Arhitect Mincu – Bdul Kiseleff – Piaţa Victoriei – Bdul Lascăr Catargiu – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Bdul Regina Elisabeta – Bdul Mihail Kogălniceanu – Pod Eroilor – Bdul Eroii Sanitari – Bdul Gheorghe Marinescu.
Sosirea la Palatul Cotroceni este programată pentru ora 09:00, la Poarta Marinescu, unde Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” va prezenta onorul.
Sicriul cu trupul fostului președinte va fi depus în Sala Unirii la ora 09:08.
La 09:10 – Militarii intră în Gardă Onor la CatafalcAcolo va fi păzită de o gardă de onoare, iar la ora 09:15 este prevăzut un scurt moment religios.
În intervalul 09:30–12:30, oficialii de rang înalt vor putea transmite condoleanțe și vor putea semna în cartea de condoleanțe.

Ulterior, între orele 13:00 și 18:00, accesul este deschis cetățenilor.
- Accesul se va face pe la Intrarea Registratură din Bd. Geniului (Zona Statuii Leu).
- Ieşirea se va face pe la Poarta Muzeu din Şoseaua Cotroceni.
- Publicul poate depune flori sau lumânări doar în spaţiul special amenajat din faţa Palatului Cotroceni, în parcarea Administraţiei Prezidenţiale din Bd. Geniului
18:30 – Prezentare condoleanţe foşti colaboratori şi apropiaţi
19:00 – Moment religios (Rânduiala Slujbei Stâlpilor)
20:00 – Se încheie procesiunea
Pe timpul nopţii, se va asigura Gardă la Catafalc de către Brigada 30 Gardă ,,Mihai Viteazul”
Ziua de joi, 7 august, declarată zi de doliu național
A doua zi a ceremoniilor, 7 august, a fost declarată zi de doliu național, conform deciziei oficiale. Începând cu ora 09:00, vor sosi invitații pentru ultimele momente de omagiu aduse fostului șef al statului.
La ora 10:00 este programat un moment religios, urmat la 10:10 de ceremonia gărzii la catafalc. După un moment de reculegere la 10:15, sicriul va fi ridicat de pe catafalc la ora 10:16 și va fi purtat spre ieșirea oficială din Palatul Cotroceni.
- Sicriul este purtat spre ieşirea oficială din Palatul Cotroceni (traseu: Sala Unirii – Galeria Basarabilor – Holul de Onoare – Copertină);
- La Copertină sunt prezente Şiruri de Onoare alcătuite din militari ai Forţelor Armate precum şi Muzica Militară (trompet) pentru Onor;
- Se trage clopotul de la Biserica Cotroceni
10:20 – Plecarea cortegiului de la Copertină / Deplasarea cortegiului funerar spre Biserica Cotroceni
10:30-11:30 – Oficierea slujbei religioase de înmormântare
11:15 – Intrarea Gărzii de Onoare pe Platoul Marinescu
11:35 – Cortegiul Funerar pleacă din Palatul Cotroceni pe traseul Biserica Cotroceni-Poarta Marinescu
11:40 – Gardă de Onoare – Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” – Platoul Marinescu
- Garda prezintă ultimul onor – înclinarea drapelului.
- Intonarea Imnului Naţional al României.
- Cortegiul va trece prin faţa Gărzii.
Deplasarea cortegiului va avea loc pe traseul Bdul Gheorghe Marinescu, Bdul Eroii Sanitari – Bdul Eroilor – Strada Bagdasar – Şoseaua Panduri – Bdul Geniului – Strada Răzoare – Drumul Sării – Bdul Ghencea – Prelungirea Ghencea – Drumul Cooperativei – Cimitirul Ghencea 3.
Sosirea cortegiului funerar la Cimitirul Militar Ghencea III.
Înmormântarea va avea loc doar în prezența familiei și a apropiaților
După ceremonia religioasă, cortegiul funerar va părăsi Palatul Cotroceni în jurul orei 11:35 și va trece prin fața Gărzii de Onoare pe Platoul Marinescu.
Momentul va fi marcat prin înclinarea drapelului și intonarea Imnului Național al României. Traseul către cimitir va include bulevarde importante precum Gheorghe Marinescu, Eroii Sanitari, Panduri, Geniului și Prelungirea Ghencea.
Sosirea la Cimitirul Militar Ghencea III este programată în a doua parte a zilei de joi. Sicriul va fi amplasat pe un afet de tun, iar cortegiul se va organiza conform protocolului militar.
Ceremonia de înmormântare va avea loc exclusiv în prezența familiei și a celor apropiați, fără participarea publicului larg sau a presei.
Accesul la Palatul Cotroceni este reglementat strict
Pentru cetățenii care doresc să aducă un ultim omagiu la catafalc, autoritățile au transmis un set clar de reguli. Participanții trebuie să prezinte un act de identitate și să poarte ținută sobră, în culori închise.
Este interzis accesul cu obiecte voluminoase, periculoase sau cu potențial de a perturba siguranța, inclusiv telefoane mobile, aparate foto sau alte dispozitive electronice.
De asemenea, fotografiatul, filmatul și vorbitul la telefon sunt interzise pe întreaga durată a vizitei. Accesul copiilor sub 14 ani nu este permis.
Păstrarea solemnităţii şi a liniştii pe toată durata prezentării condoleanţelor, în interiorul Palatului Cotroceni.
Să respecte măsurile de ordine interioară şi să coopereze cu personalul specializat al SPP pe timpul verificărilor de securitate care se vor efectua în curtea şi în interiorul Palatului Cotroceni
Florile și lumânările pot fi depuse doar în spațiul special amenajat din fața Palatului Cotroceni, pe trotuarul din Bd. Geniului.
Organizatorii le cer vizitatorilor să păstreze liniștea și solemnitatea momentului. Este important ca toate indicațiile personalului Administrației Prezidențiale și ale Serviciului de Protecție și Pază să fie respectate. Obiectele personale precum scrisori, cărți, documente sau fotografii nu trebuie aduse.
Sunt jurnalist cu peste 18 ani de experiență în presa scrisă și online, specializată în realizarea de interviuri, reportaje și articole de actualitate. De-a lungul carierei, am colaborat cu mai multe redacții și publicații, printre care Orient Românesc, Termene.ro, Elita României, Timpul, Moldova Invest, Curentul Internațional, Revista Timpul, Webcultura, Lumina, Vrancea Media și platforma lui Stelian Tănase. Am abordat o gamă variată de subiecte - de la economie, politică și business până la cultură, educație și teme sociale -, punând accent pe documentarea riguroasă și pe prezentarea clară și echilibrată a informației. Pe lângă activitatea jurnalistică, am participat la evenimente culturale și editoriale naționale și internaționale, am realizat interviuri cu personalități din diverse domenii și am dezvoltat proiecte editoriale, educaționale și culturale proprii. Sunt autor și coautor al mai multor cărți de poezie și proză, precum și al unor proiecte de documentare rezultate în urma cercetării de teren, a experienței directe și a interesului constant pentru istorie, cultură și societate. Motto de viață: „Cum realizăm imposibilul? Cu entuziasm!” – Paulo Coelho
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





