Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a mers vineri în Israel pentru a depune o coroană de flori la Memorialul Yad Vashem. Tot în Israel, Vasile Dîncu a mers la sediile unor companii din industria israeliană de apărare.

Tot vineri, Vasile Dîncu a vorbit și despre cooperarea României cu Israelul în domeniul apărării, mai ales în actualul context din Ucraina.

Israelul, cel mai important aliat al României în Orientul Mijlociu

„Sigur că România este pe un drum de a moderniza forțele armate, de a moderniza armata noastră, capacitatea noastră de apărare și capacitatea de descurajare. De aceea, noi vom lucra în continuare cu Israel. Am lucrat și până acum înainte de această amenințare care se află deja la granițele României.

Vom lucra în domeniul înzestrării, în domeniul transferului tehnologic, dar în același timp, în domeniul educației militare, a educației privind medicina militară. Avem deja câteva proiecte comune în ceea ce privesc aplicații comune, interoperabilitatea cu forțele armate din Israel, o armată foarte modernă. Și aici vorbesc și despre altceva.

Este și important pentru noi, un model de reziliență pe cale ni-l reprezintă societatea israeliană. Societatea israeliană a trăit în condiții de pericol. Noi, în Europa și în România, am avut iluzia unei păci eterne. Am neglijat câteodată educația militară, am neglijat chiar pregătirea forțelor armate, în trecut; s-a întâmplat în toată Europa acest lucru și o spun toţi miniștrii apărării în acest moment.

Este clar că avem nevoie să învățăm din exemplul Israelului, în ceea ce privește construcția unei reziliențe extinse pentru comunitatea românească și pentru societatea noastră. Și când mă gândesc la reziliență, nu mă gândesc numai la infrastructura critică pentru asta, la ideea de protecție civilă, la pregătirea pentru orice situație de pericol, pentru orice posibilitate de agresiune la adresa României. Ci mă gândesc și la reziliența de tip cultural, la rezilienţa de tip psihologic.

Trebuie să fim pregătiți pentru situații de criză, să fim pregătiți pentru a face economii, cum vedem că se întâmplă astăzi, să fim pregătiți pentru a supraviețui în condiții mai grele. Acesta este un exemplu și este un tip de societate, cea israeliană, care a dezvoltat asemenea mecanisme de reziliență, a educat conștiința publică în sensul unei reziliențe, și acest lucru cred că poate fi un model și pentru România, mai ales că avem relații atât de strânse, atât de bune între România și Israel.

Israelul este partenerul nostru strategic cel mai important din Orientul Mijlociu, dar unul din cei mai importanți din toate relaţiile României cu lumea.”, a spus ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu.

Armata română participă la exerciții militare comune cu Armata israeliană

De asemenea, ministrul a ținut să precizeze că România participă în prezent la exerciții militare comune cu Armata israeliană.

„Avem foarte multe colaborări împreună, aplicații comune în domeniul aerian în fiecare an, în domeniul naval învățăm împreună unii de la alții și facem exerciții comune, în domeniul luptei în mediul urban există modele comune de apărare și de pregătire a trupelor pentru apărare în zona urbană.

Lucrăm, de asemenea, în zona medicinei militare. Israelul are o medicină militară foarte bine dezvoltată și medicină, cum spunem noi în armată, operațională – medicina de front. Avem colaborări în toate aceste domenii, colaborări foarte bune în fiecare an. Avem un acord de colaborare în domeniul apărării între România și Israel, între cele două ministere.

Am venit aici și m-am întâlnit cu domnul ministru Gantz, tocmai pentru ca să reînnoim acest tratat al nostru, pentru că din 1997 s-au schimbat multe lucruri: România este membră NATO, avem alte condiții, a crescut colaborarea dintre noi. Vrem ca în acest moment să cuprindem în acest tratat o componentă de colaborare în domeniul înzestrării.

Cred că aceasta va sprijini o mai bună înzestrare a Armatei române în condiții mai rapide și în condiții mai fiabile şi ne interesează foarte mult, sigur, în asemenea tratate transferul tehnologic al unei tehnologii de vârf în România și creșterea colaborării în domeniul industriei apărării.”, a mai spus Vasile Dîncu.

România are o foarte bună colaborare cu Israel

Totodată, ministrul Apărării Naționale, Vasile Dîncu, a vorbit și despre evoluția situației în Mediterana de Est și în Orientul Mijlociu. Ministrul a ținut să menționeze că pacea și liniștea societeții este amenințată de crizele din jur.

„Ceea ce putem constata astăzi este că crizele amenință peste tot atât pacea, cât și liniștea societăților.

România are, din punctul acesta de vedere, o foarte bună colaborare cu statul Israel. Evident suntem îngrijoraţi şi noi de ceea ce se întâmplă în zona Iranului, de amenințarea pe care o poate reprezenta.

Am văzut recent, și Albania a rupt relațiile cu Iranul. Şi noi luptăm împotriva terorismului și aici experiența Israelului, din acest punct de vedere, este una din care întreaga omenire poate să învețe. Ne pronunțăm împotriva unor posibile amenințări nucleare care ar veni din această zonă.

Deci suntem alături de comunitatea internațională pentru reglementarea pașnică a tuturor asemenea conflicte, pentru negociere și pentru a se ajunge la soluții negociate pașnice.”, a declarat Vasile Dîncu, vineri, în cadrul vizitei sale din Israel.