Israelul a aprobat de urgență pastila COVID. Această țară a autorizat duminică utilizarea de urgenţă antiviralul cu administrare orală Paxlovid, pastilă a companiei farmaceutice Pfizer pentru tratarea coronavirusului. În consecință, Israelul şi a comandat zeci de mii de doze pentru a începe să le administreze bolnavilor din ţară, transmite EFE, citat de Agerpres.

Este de aşteptat ca prima livrare a acestui medicament să ajungă în Israel miercuri, a informat Ministerul Sănătăţii din Israel într-un comunicat de presă.

Administraţia Medicamentelor şi Alimentelor din SUA (FDA) a aprobat miercurea trecută folosirea Paxlovid, primul tratament care poate fi administrat la domiciliu şi care se aşteaptă să fie eficient şi împotriva variantei Omicron. Pastila anti-COVID, administrată sub formă de comprimate, este destinată pacienţilor cu forme uşoare şi până la moderate, în primele trei zile de la apariţia simptomelor.

Ce presupune tratamentul cu pastila anti-COVID

Tratamentul complet include o pastilă la fiecare 12 ore timp de cinci zile. În fazele doi şi trei ale testelor clinice s-a demonstrat că Paxlovid reduce simptomele grave, spitalizarea şi riscul de deces în 89% din cazuri, atunci când pacienţii primesc medicaţia în fazele incipiente.

Potrivit datelor furnizate de Pfizer, eficienţa pastilei nu ar trebui să fie afectată de apariţia noilor variante, inclusiv a variantei Omicron.

Premierul israelian Naftali Bennett a declarat în noiembrie că a semnat un acord cu Pfizer pentru achiziţionarea rapidă a medicamentului atunci când acesta va primi aprobarea FDA, iar guvernul israelian are încredere că pastila va fi eficientă în a ţine sub control al cincilea val al pandemiei.

Câte persoane s-au vaccinat complet

Israelul a fost una dintre primele ţări din lume care a semnat un acord cu Pfizer pentru achiziţionarea vaccinului anticoronavirus, ceea ce a făcut ca acest stat să fie printre primele din lume care şi-a vaccinat cu schema completă cea mai mare parte a populaţiei. Circa şase milioane de persoane au primit în Israel schema completă de vaccinare şi peste patru milioane au deja şi cea de-a treia doză (booster), pe care ţara a început să o aplice în vară.

Peste un milion de persoane au refuzat să se vaccineze cu cea de-a treia doză, considerând că primele două sunt suficiente. Cu toate acestea, guvernul israelian este îngrijorat de decizia oamenilor, insistând asupra vaccinării cu schema completă pentru a evita răspândirea coronavirusului. Recent, cercetătorii medicali din Israel au informat că serul injectabil anti-Covid-19 dezvoltat de Pfizer-BioNTech este eficient împotriva noii tulpini Omicron. Conform analizelor din laborator, trei doze de vaccin oferă protecție imunitară împotriva noii tulpini sud-africană.