Cu o vastă experiență antreprenorială în România, Ionel Bogdan și-a îndreptat atenția către diverse domenii precum IT, management și consultanță pe fonduri europene și management începând cu anul 2008. În perioada 2013-2019, s-a evidențiat în consultanță pe fonduri europene și management, contribuind la dezvoltarea proiectelor în țară.

„Vin de acolo de unde se agață harta în cui, probabil știți, județul Maramureș. Nu pentru investiții. Pentru că județul Maramureș este cunoscut pentru natura sa extraordinară, pentru apropierea față de Dumnezeu și mai ales pentru moștenirea culturală pe care am moștenit-o din generație în generație de mii de ani. Cei trei piloni sunt esențiali pentru fiecare maramureșean. Dar astăzi nu pentru asta sunt aici. Ci pentru recunoșterea pe care mi-ați acordat-o, nu mie, ci echipei mele a Consiliului Județean Maramureș, maramureșenilor, pentru altceva: pentru investiții.

Pentru că Maramureșul nu a fost cunoscut pentru investiții. Dar, de acum în colo va fi cunoscut pentru investiții, pentru că alături de echipa mea, de comunitatea maramureșeană, ne dorim să arătăm României că se pot face investiții și în nordul țării și că putem conecta Maramureșul printr-o infrastructură generoasă, printr-o infrastructură modernă, prin investiții în parcurile industriale pe care le-am creionat și mai ales, printr-un nivel de trai mai ridicat. Vă asigur că la Maramureș ne străduim să facem treabă!”, a spus Ionel Bogdan, președintele Consiliului Județean Maramureș, la Gala Premiilor Capital.

Când politica se îmbină cu antreprenoriatul

În paralel cu activitatea sa antreprenorială, Ionel Bogdan s-a implicat activ în viața politică. El a fost conștient că schimbarea dorită în lume poate fi realizată prin acțiunile noastre. A debutat în politică în cadrul Organizației de Tineret PNL Baia Mare, unde a deținut funcția de președinte în perioada 2010-2012. Ulterior, a ocupat poziții importante în cadrul Tineretului Național Liberal (TNL), fiind secretar executiv în perioada 2012-2013 și vicepreședinte în perioada 2013-2015. În iunie 2015, a devenit vicepreședinte național al PNL, iar din aprilie 2017, a fost ales președinte al PNL Maramureș. În 2020, a fost reconfirmat în funcția de vicepreședinte PNL la nivel național.

Cu o experiență de peste 10 ani în antreprenoriat, cu accent pe atragerea fondurilor europene, Ionel Bogdan a reușit să dezvolte proiecte concrete pentru Maramureș în valoare de peste 2 miliarde de euro în doar trei ani. Din această sumă, peste 300 de milioane de euro au fost deja contractați din fonduri europene.

Ionel Bogdan, motorul dezvoltării în Maramureș

Printre proiectele de amploare demarate în Maramureș se numără:

– Podul transfrontalier peste Tisa:Cel mai mare șantier din județ, cu un grad de execuție de peste 30%, prognozat să fie finalizat în 2024.
– Terminal nou de Pasageri la Aeroportul Internațional Maramureș:Aflat în construcție și estimat să fie finalizat în prima jumătate a anului viitor.
– Centrul de terapii alternative Althera: Un proiect unic în România dedicat copiilor cu dizabilități, programat să devină funcțional în ianuarie 2024, oferind acces la servicii medicale alternative.
– Parcuri de specializare inteligentă: Implementate în localitățile Baia Sprie, Târgu Lăpuș, Șomcuta Mare, Fărcașa, Giulești, Bogdan Vodă și Mireșu Mare.
– Centru de comandă integrat pentru situații de urgență: Proiect finalizat în luna curentă, ce va digitaliza complet rețeaua de comunicații în situații de urgență în întreaga regiune Transcarpatia.

Pe plan personal, Ionel Bogdan este căsătorit cu Alexandra Bogdan, având doi copii, Horia și Alexandru. Timpul său liber preferă să-l petreacă alături de familie, explorând zonele pline de farmec ale Maramureșului.