Iohannis: În dosarele CNSAS se află memoria comunismului şi nu avem dreptul s-o trecem sub tăcere

Iohannis: În dosarele CNSAS se află memoria comunismului şi nu avem dreptul s-o trecem sub tăcere
Publicat de Bogdan Biszok la 25 ianuarie 2015, 16:33

Preşedintele Klaus Iohannis declară, pe pagina sa de Facebook, că arhivele fostei Securităţi reprezintă ‘o parte din istoria’ României, adăugând că ”dosarele întocmite de poliţia politică închid în paginile lor nenumărate vieţi de oameni nevinovaţi”.

„Arhivele fostei Securităţi reprezintă o parte din istoria poporului nostru. Dosarele întocmite de poliţia politică închid în paginile lor nenumărate vieţi de oameni nevinovaţi. Mâine voi vizita arhivele păstrate de CNSAS la Popeşti-Leordeni. CNSAS deţine, după Germania şi Polonia, a treia arhivă ca mărime, preluată de la fostele servicii secrete comuniste. În aceste dosare se află memoria comunismului şi nu avem dreptul s-o trecem sub tăcere. Dimpotrivă, ea va avea o contribuţie importantă la deschiderea unui Muzeu al Comunismului, despre care am vorbit la Timişoara imediat după alegeri”, spune şeful statului, în mesajul postat duminică pe Facebook.
Administraţia Prezidenţială a anunţat, sâmbătă, că şeful statului va vizita, luni dimineaţă, depozitele de arhivă ale CNSAS de la Popeşti-Leordeni.AGERPRES

Informații articol
Etichete:
Publicat în: Arhiva
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.