Iohannis acuză PSD înainte de învestirea Guvernului! Avertismentul preşedintelui privind planul social-democraţilor
Președintele Klaus Iohannis consideră atitudinea parlamentarilor social democrați ca fiind una incorectă. Aceștia au anunțat că nu vor fi prezenți la învestirea Guvernului Orban 2.
Ce a spus Klaus Iohannis
„Nu ştiu dacă va fi afectat calendarul pentru anticipate. Am spus din capul locului că depinde de toţi actorii şi vom vedea, însă daţi-mi voie să comentez un pic atitudinea PSD, care este cel puţin ciudată, după ce PSD a depus moţiune de cenzură, a căzut Guvernul, acum ei spun că nu este vina lor. Nu, este evident PSD, care a depus moţiune, care a reuşit să doboare Guvernul şi acum, când trebuie să se voteze o nouă propunere, dumnealor sunt ocupaţi cu treburi. Mi se pare o poziţie principial incorectă şi profit şi de această ocazie să-i invit să-şi reconsidere punctul de vedere. Parlamentul României este organul suprem care reprezintă voinţa poporului şi acolo se lucrează prin prezenţă, nu prin absenţă”, a spus Iohannis înainte de participarea la reuniunea extraordinară a Consiliului European, în care se discută cadrul financiar multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027.
Marcel Ciolacu a precizat că PSD nu va fi prezent la învestirea Guvernului
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri că parlamentarii social-democraţi nu vor participa pe 24 februarie la şedinţa plenului reunit al Parlamentului în care urmează să fie învestit Guvernul Orban II, scrie Agerpres.
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





