Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a venit cu un anunț extrem de important pentru toată lumea. Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) ar trebui să preia din piaţă 6 miliarde de ambalaje anual. El ar urma să fie funcțional pe 30 noiembrie 2023.

„Ar trebui să preluăm din piaţă undeva în jur de 6 miliarde de ambalaje în fiecare an. Acesta este numărul ambalajelor estimate care se pun astăzi pe piaţă din aceste categorii. Deci, vorbim de un sistem care trebuie să funcţioneze perfect, cu o logistică bine organizată şi care se va baza în mare măsură pe instalaţii automate, dar nu numai.

Va trebui să ajungem, aşa cum am spus, în fiecare sat, în fiecare comună, în fiecare oraş, în fiecare municipiu, începând de la cei mai mari retaileri până la cele mai mici magazine, pentru a aduna din piaţă toate aceste ambalaje. După care aceste ambalaje ajung în sistemele de numărare, sortare şi sunt trimise direct către unităţile de reciclare, astfel încât să închidem cercul de economie circulară şi să asigurăm reciclarea acestor materiale şi reintroducerea lor circuitul economic”, a afirmat Tanczos Barna.

Ministrul Mediului a oferit aceste detalii la cea de-a II-a ediţie a Forumului de management şi reciclare a deşeurilor, eveniment organizat de Club Antreprenor şi clubantreprenor.ro.

Pe 30 noiembrie 2023, vom avea un sistem funcţional

Tanczos Barna a explicat că producătorii vor fi cei care vor plăti aceste servicii în mod indirect, pentru că este obligaţia lor să recupereze din piaţă ambalajele.

„Consider încă odată foarte importantă prezenţa retailerilor în această ecuaţie, pentru că nici producătorii n-ar reuşi singuri, nici retailerii n-ar reuşi singuri să facă faţă acestor provocări. Consider că s-a întrunit o echipă profesionistă, care va duce la bun sfârşit această misiune şi, pe 30 noiembrie 2023, vom avea un sistem funcţional”, a spus ministrul, la evenimentul organizat de Club Antreprenor şi clubantreprenor.ro.

Ministrul Mediului a arătat că SGR va fi un sistem ce va acoperi întregul teritoriu naţional, un sistem logistic care va permite colectarea deșeurilor de plastic, de sticlă şi de PET din fiecare colț al ţării, din faţa fiecărui magazin care vinde produse ambalate „în ambalajele de sticlă, PET şi aluminiu, de la 0,1 la 3 litri”.

Sistemul de Garanţie-Returnare presupune două metode de preluare a ambalajelor

Tanczos Barna a precizat că SGR va presupune două metode de preluare a ambalajelor: preluare automată şi preluare manuală. Cele automate vor face identificarea ambalajelor şi vor verifica dacă acestea fac parte din sistemul SGR. Dacă nu, le vor refuza. Cele manuale vor verifica şi ele, dar ambalajele ele se numără după aceea în centrele de numărare care se construiesc în diverse puncte ale ţării.

Săptămâna trecută au existat discuţii detaliate cu cei care se ocupă de implementarea SGR. Potrivit lui Barna, discuţiile au vizat provocările cu care se confruntă retailerii, începând cu locurile unde vor fi instalate automatele, până la autorizarea acestora pentru funcţionare de către ISU, primărie, proprietar, centru comercial şi aşa mai departe.

În aceeași ordine de idei, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti (CCIB), Iuliu Stocklosa, a dat asigurări că firmele mari ştiu ce au de făcut şi se conformează cu uşurinţă, dar în cazul firmelor mici şi mijlocii situaţia este puţin diferită.