Arderea ilegală a deșeurilor, un pericol ascuns pentru sănătatea publică
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a tras un semnal de alarmă privind fenomenul tot mai des întâlnit al arderii ilegale a deșeurilor, subliniind gravitatea impactului asupra sănătății publice și faptul că această practică a devenit o sursă de profit pentru anumite grupuri fără scrupule.
Într-un interviu acordat Antena 3 CNN, oficialul a anunțat o serie de măsuri ferme și intensificarea controalelor pentru combaterea acestor activități, dar a atras atenția că există impedimente legislative care limitează intervenția autorităților.
„Cei care fac bani din arderea gunoaielor trebuie să plătească”, a mai adăugat ea.

Aninoasa, situația dată de exemplu de către ministrul Diana Buzoianu
Un caz reprezentativ este incendiul izbucnit la groapa de gunoi din Aninoasa, unde focul a persistat patru zile la începutul lunii iulie, generând un nor dens de fum negru care a afectat întreaga comunitate.
Ministrul a explicat că astfel de depozite neconforme sunt extrem de vulnerabile la incendii, mai ales în sezonul cald, iar lipsa stratului de pământ protector, obligatoriu prin lege, a contribuit la amplificarea situației.
În cadrul verificărilor efectuate recent, autoritățile au controlat 47 de depozite de deșeuri, aplicând sancțiuni în cazul a 31 dintre ele, cu amenzi totale ce depășesc 1,8 milioane de lei.
„A fost prima decizie pe care am luat-o de control. Venind în minister mi-am început mandatul cu incendiul de la groapa Aninoasa, unde incendiul a durat patru zile, am primit poze și filmări cu un fum negru care a acaparat toată comunitatea locală, deci acolo oamenii au fost otrăviți la propriu și întrebarea a fost justificată pentru că știam că în perioada de vară, în fiecare an, urmează să aibă loc incendii, pentru că aceste gropi, care nu sunt conforme cu legislația, sunt un pericol și se aprind imediat.
Au fost verificate 47 de gropi de gunoi, 31 au fost amendate. 1,8 milioane de lei este suma amenzilor, aici vorbim de gropi de gunoi care funcționează ok pe hârtie sau care ar fi trebuit să fie funcționale. Pe teren afli că încalcă legislația. Noi avem o legislație foarte clară: gunoaiele trebuie să ajungă tratate la gropile de gunoi. La Aninoasa, unde a ars zile întregi groapa de gunoi, acolo a fost și descoperit că nu a fost pus acel strat de pământ obligatoriu. Și aceste lucru nu trebuie făcute că vin partea unui specialist din birou, ci ca să protejăm sănătatea publică”, a declarat Diana Buzoianu, în direct la Antena 3 CNN.
Tehnologia este blocată de legi învechite
Un aspect important evidențiat este faptul că Garda de Mediu deține tehnologie avansată, precum drone și camere video montate pe echipamentele de protecție ale inspectorilor, însă utilizarea acestor instrumente este blocată de cadrul legal învechit.
Ministrul a precizat că a înaintat un proiect de lege către Guvern pentru a actualiza legislația și a permite folosirea acestor tehnologii în lupta împotriva arderilor ilegale.
„Șmecherii care astăzi fac bani din mafia gunoaielor să ajungă să plătească. Pentru ei e un profit uriaș și cu consecințe zero”, a declarat ministrul Mediului.
„Garda de Mediu are astăzi echipamente pe care nu le poate folosi. Vorbim aici de bodycam-uri, vorbim aici de drone care pot verifica ce se întâmplă în zone în care se ard constant ilegal deșeuri”, a precizat Buzoianu.
Problema afectează direct mii de cetățeni, care se plâng că sunt nevoiți să își țină geamurile închise din cauza fumului și mirosului persistent, cauzate de arderea necontrolată a deșeurilor. În ciuda adoptării Legii mirosurilor, aceasta nu este aplicabilă din lipsa normelor metodologice, motiv pentru care ministrul a anunțat crearea unui grup de lucru comun cu Ministerul Sănătății pentru implementarea rapidă a actelor normative necesare.
„Oamenii trăiesc un coșmar. Primim mii de plângeri de la cetățeni care spun că nu-și pot deschide ferestrele. Legea mirosurilor de ani întregi este inaplicabilă pentru că nu are normele de punere în aplicare. Am vorbit cu ministrul Sănătății și am convenit să facem un grup de lucru să punem în aplicare legea mirosurilor și vom avea acest act normativ pentru cei care fac asta să plătească”, a mai declarat aceasta.
În primele zile ale mandatului său, ministrul a cerut o amplă acțiune tematică a Gărzii de Mediu, anunțând că va monitoriza constant implementarea măsurilor pentru a asigura că cei responsabili vor fi trași la răspundere și că sănătatea populației va fi protejată în mod real.
„Pentru unii operatori arderea gunoaielor este o afacere uriașă și noi trebuie să rezolvăm lucrurile astea. În a doua zi de mandat am cerut control tematic din partea Gărzii Naționale de Mediu și voi continua să cer acțiuni concrete pentru că acești oameni care fac bani pe sănătatea noastră vor continua să acționeze așa ani de zile, chiar liniștiți”, a mai declarat ministrul Mediului, în direct la Antena 3 CNN.